Anul 2020 a fost unul extrem de greu, iar acest lucru s-a resimțit și la nivelul vedetelor. Printre persoanele publice afectate s-a numărat și Adela Popescu, fiind vizată de stările mai puțin plăcute pe care pandemia ne-a făcut să le avem.
„Acum un an, pe vremea asta, totul era cu susul în jos. Radu plecase la filmări și eu rămăsesem acasă cu cei mici. Alexandru avea febră, mami, pneumonie, Andrei, laringită, iar eu tușeam de simțeam că mor și îmi pierdusem complet vocea. Tocmai începuse demența Covid în România. Se închiseseră grădinițele, aveai voie pe stradă doar cu declarații, iar eu trăiam o stare de anxietate nouă.
Totul a culminat cu o criză de plâns într-un supermarket. Noroc că aveam căciulă, ochelari, mască și mănuși. Dar nu e ca și cum cineva avea curajul să se apropie de mine. Sau de altcineva, în general… Fratele meu îmi aducea provizii peste gard, iar eu îi dădeam la schimb măști chirurgicale. Soțul, un tip prevăzător, făcuse stoc. La fel de mare ca cel de făină, conserve, fasole, hârtie igienică, etc. Ce psihoză!”, a spus aceasta pe pagina sa de Instagram.
Dacă începutul anului a fost unul extrem de greu pentru actriță, sfârșitul lui a fost unul plin de fericire. Pe lângă faptul că anul 2020 se încheia, aceasta a rămas însărcinată pentru a treia oară. Prezentatoarea se află, în prezent, în al doilea trimestru de sarcină și este cum nu se poate mai fericită.
„Nu aș fi bănuit că anul ce a debutat atât de straniu îmi va aduce ce mi-a adus: o nouă viață (bebelușul ce stă cuminte la căldurică în pântecele meu) și mutarea în căsuța cea nouă. Iată că a trecut un an în care am crezut că le vom păți pe toate. Anul care mi-a demonstrat că «pățitul» nu are legătură cu vreo pandemie globală, ci cu… orice moment. Un moment care poate să vină oricând. Așadar… știu că sună clișeistic, dar haideți să ne bucurăm de fiecare clipă în care putem închide ochii și exclama: «Bine că sunt bine toți ai mei!»”, a mai spus aceasta pe rețelele sociale…