În luna octombrie, Adela Popescu urmează să împlinească 34 de ani. Cu această ocazie, vedeta a spus că aceasta este perioada în care se simte cel mai bine și că, abia acum, este împlinită sufletește. Cu doi copii minunați și un soț iubitor, nu este de mirare că asta este ceea ce simte.
„Mă obișnuiesc ușor, ușor cu noua mea înfățișare. Când spun că mă «obișnuiesc», mă refer la reacția de uimire pe care încă o am când mă trezesc dimineața și dau cu ochii de mine în oglindă. Ce mă surprinde însă plăcut este să constat că mă simt atât de «stabilă» și echilibrată pe interior, încât nicio schimbare de look majoră, unghie sărită, machiaj nereușit, sacou larg sau cercel pierdut nu mă mai consumă, nu mă mai fac să simt ca s-a sfârșit lumea. Se cheamă că sunt prea obosita sau că m-am făcut mare?”
Mai mult decât atât, zilele trecute au fost pline de fericire pentru actriță. Ea și Radu Vâlcan au aniversat cinci ani de căsnicie. „Cinci ani de la cununia civilă. Ce e important a rămas la fel. ❤️La multi ani nouă, @raduvalcan”, a scris Adela pe Instagram.
Anul trecut, vedeta PRO TV a acordat un interviu pentru libertateapentrufemei.ro și a vorbit despre modul în care gestionează problemele familiale: „Noi suntem un caz foarte fericit de părinți cu program flexibil. Radu filmează intens o perioadă pentru emisiunea lui, apoi are programul destul de lejer. Eu am a doua parte a zilei liberă, mama mea ne ajută oricând, așa că reușim s-o scoatem la capăt. Cu toate astea, sunt și nopți grele în care copiii sunt nervoși și, pur și simplu, nu le intri în grații orice ai face. Dar momentele astea trec și rămâne sentimentul de «sens» pe care doi copii ți-l dau din plin”…