Home Stiri mondene Adrian Despot, reacție acidă din cauza lipsei concertelor: „Avem nevoie de despăgubiri”

Adrian Despot, reacție acidă din cauza lipsei concertelor: „Avem nevoie de despăgubiri”

de Clara

Adi Despot a avut mai multe lucruri acide de spus cu privire la organizarea de evenimente, deoarece Ordonanța 224/2020 face trimitere doar la sistemul HoReCa și nu și la cel artistic din care face parte membrul trupei Vița de Vie.

„De fiecare dată când un reprezentant al Guvernului vorbește despre orice fel de acțiune care implică finanțe către sectorul privat, se referă la ea ca la un ajutor, în timp ce noi, de cealaltă parte a baricadei, rostim clar cuvântul „despăgubiri”.

Noi nu avem nevoie de ajutor, noi nu suntem o industrie care stă cu mâna întinsă către Guvern ca în metrou, pentru că noi avem nevoie de despăgubiri pentru toate acțiunile care s-au luat, pentru blocarea și interzicerea dreptului nostru, al artiștilor, la muncă, dreptul constituțional”, a spus Adi Despot în cadrul emisiunii Gândul Financiar.

În urmă cu doar câteva zile, Dan Bittman a declarat că nu a mai avut un concert din iarna anului trecut și că, din cauza restricțiilor, nu -și poate deschide nici afacerea.  „Nu deschid afacerea nici în luna mai. Legea este lege și trebuie respectată. Nu am cum să deschid cu pandemia asta, nu am voie și nu că nu am voie doar eu, ci toți nu avem voie. Momentan, stau acasă, nu am de lucru, unde să mă duc? Concerte nu sunt din cauza coronavirusului, nu am unde să merg”, a declarat acesta pentru cei de la impact.ro.

Industria mzicală și industria HoReCa sunt cele mai afectate din cauza pandemiei de coronavirus. Încă de la ridicarea stării de urgență, oamenii implicați în aceste două sectoare și-au spus nemulțumirile, sperând că își vor putea deschide afacerea și își vor putea relua concertele, însă fără rezultat.

Cu toate acestea, în funcție de evoluția contextului epidemiologic, se vor lua noi măsuri.

Sursa

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies