Home Stiri mondene Alessandra Stoicescu, primele declarații despre cea de-a doua sarcină

Alessandra Stoicescu, primele declarații despre cea de-a doua sarcină

de Clara
  • Alessandra Stoicescu a adus pe lume primul ei copil la vârsta de 43 de ani. 
  • Aceasta a născut o fată pe nume Sara. 
  • De curând, prezentatoarea a vorbit despre al doilea copil.

Alessandra Stoicescu a năsut primul ei copil în anul 2019, la vârsta de 43 de ani. Întrebată de internauți dacă își mai dorește încă un copil, aceasta a spus că prima sarcină a fost o adevărată minune, dând de înțeles că anumite probleme de sănătate nu i-ar permite să nască iar.

„Sara a venit ca o minune. Nu pot să cer mai mult. Îi mulțumesc lui Dumnezeu”, a scris aceasta în mediul online. Cu toate acestea, Alessandra Stoicescu este o mamă fericită și dedicată, care se implică 100% în creșterea fiicei sale.

Alessandra Stoicescu a făcut declarații despre viața de familie

„Noi avem o relaţie foarte unită şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta, că ne completăm foarte bine în toate. Ne plac vacanţele. Eu, până să-l cunosc pe el, nu mergeam nicăieri. (…) Noi avem copii.

Sergiu are copil şi, implicit Bianca, este şi a mea. Ca o soră. Nu pretind altceva şi nici n-a fost vorba vreodată, dar ea este parte din noi, merge în vacanţe cu noi, are 21 de ani, ea alege în ce vacanţe vrea să meargă cu noi”, a spus aceasta, conform viva.ro.

Prezentatoarea spunea că nu a întâmpinat mari probleme cu cea mică

„Sunt bine din toate punctele de vedere, chiar și pe plan psihic. Mă supăr uneori că ziua are doar 24 de ore. Sara doarme noaptea, asta e foarte bine. Adică se culcă undeva la ora 23 și, a doua zi dimineața, la 6, dă prima strigare, după care se culcă din nou încă vreo două ore, ceea ce e mai mult decât elegant.

Totuși, mi-ar mai trebui niște ore, pentru că sunt o seamă de schimbări care se produc. Se spune că și piloții de Formula 1 pierd câte o secundă la viteză pe măsură ce au copii și atunci și eu am o senzație că trebuie să protejez totul și, în primul rând, pe Sara”, a spus Alessandra, după ce a născut-o pe fiica ei.

Sursa

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies