- Alexandra Ungureanu a avut de înfruntat o problemă serioasă de sănătate.
- Câștigătoarea de la Kanal D nu a lăsat boala să-i dea bătăi de cap.
- Acesteia a început să i se facă rău de dinainte de a urca pe scenă, în noaptea dintre ani.
Alexandra Ungureanu a avut de înfruntat o problemă serioasă de sănătate, în urmă cu puțin timp, dar aceasta a reușit să își revină, mai ales pentru că a primit ajutor de specialitate.
Câștigătoarea de la Kanal D nu a lăsat boala să-i dea bătăi de cap, motiv pentru care și-a onorat toate contractele, după care a avut nevoie de o recuperare extrem de serioasă.
Alexandra Ungureanu a avut gripă
Nici Alexandra Ungureanu nu a scăpat de gripă și a aflat că a avut gripă de tip A. Acesteia a început să i se facă rău de dinainte de a urca pe scenă, în noaptea dintre ani, dar, cum avea de onorat contractele, și-a făcut datoria.
Aceasta a urcat pe scenă, a cântat și a întreținut atmosfera, după care, timp de două săptămâni, a stat la pat.
„Am avut gripă. Două săptămâni am bolit la pat. Pe 30 decembrie m-a luat gripa. Am cântat pe febră și cu frisoane, de Revelion. Toată lumea a avut gripă, nu mă laud cu asta.
Gripă a fost. Mi-a adus cineva din Spania un test, din acela cu trei liniuțe, să văd dacă e Covid sau gripă de tip B sau A. Am avut gripă de tip A. Nu mai sunt virală acum, că, la cinci zile, se dezactivează!”, a spus artista pentru click.ro.
Artista are mai multe probleme de sănătate
Cum o problemă nu vine niciodată singură, Alexandra Ungureanu a descoperit că are cifoză și scolioză, încă de pe vremea în care era la școală. Totul a fost cauzat de postura greșită pe care a avut-o în bancă, iar, ulterior, și-au făcut apariția și durerile lombare pe bază de stres.
Așadar, aceasta și-a propus ca, începând cu luna aceasta, să acorde o atenție mult mai mare sănătății.