Alexandra Ungureanu a trecut printr-o perioadă dificilă care a marcat-o extrem de tare. Aceasta și-a pierdut tatăl din cauza unei boli nemiloase, cancerul.
„Ambii părinţi au fost diagnosticați cu cancer. Tata, cu cancer la colon în fază terminală, iar mama, cu cancer uterin în fază incipientă. Mama a descoperit la timp ce probleme are, pentru că este genul de om care se îngrijește foarte tare. Tata, din păcate, a aflat când nu a mai avut ce să facă. Din momentul în care a fost descoperit… a mai durat două luni. Viața mea s-a scindat în două: înainte de acel moment și după.
Mă ascundem în culise să plâng, atunci când mă suna mama să îmi spună că lucrurile nu se desfășoară tocmai bine. După ce a murit tata, la două zile eram pe scenă şi nu îmi aduceam aminte versurile pieselor mele”, a spus concurenta de la Asia Express în urmă cu opt ani, relatează spynews.ro.
Anul acesta, una dintre echipele emisiunii Asia Express este formată din Alexandra Ungureanu și mama sa. Cele două sunt determinate să câștige și să se bucure de experiența unică…
„«Asia Express» e un proiect TV fabulos şi o competiţie care m-a ţinut cu sufletul la gură de la primul sezon. Mi-am închipuit de multe ori cum ar fi sa particip, iar, acum, cu câteva zile înainte de plecare, încă mi se pare că visez că se întâmplă! Am ales să fac echipă cu omul către care alerg întotdeauna prima dată să-i povestesc tot ce trăiesc, pe plan artistic sau personal: mama. De data asta, nu va fi nevoie să-i povestesc, pentru că va fi alături de mine, cu iubire şi încredere, în mijlocul aventurii şi sper să fie cea mai tare experiență a noastră împreună!”, a spus vedeta pentru cei de la Antena 1.