Home Stiri mondene Alin Oprea reacţionează, după ce s-a spus că stă pe banii iubitei sale

Alin Oprea reacţionează, după ce s-a spus că stă pe banii iubitei sale

de Buinoschi Andreea

Alin Oprea şi Larisa sunt în plin proces de divorţ, iar scandalul dintre ei nu va dispărea prea repede. Acesta a declarat că fosta sa nevastă i-a blocat accesul la toţi banii pe care i-a făcut până acum, iar gurile rele s-au grăbit să spună că este întreţinut de iubită.

Dezamăgit de această acuzaţie, artistul a explicat cum stau lucrurile, într-un interviu acordat celor de la click.ro. Acesta a negat toate informaţiile, spunând că se poate descurca şi singur şi nu vrea ca partenera lui să îi fie alături din punct de vedere financiar.

„De aproape două luni am intrat din nou în silenzio stampa, din dorința de a nu mai provoca suferință celor apropiați, inclusiv mie, prin continuarea expunerii publice a dramei prin care trece familia noastră, dar și din respect pentru publicul formației Talisman, care mă vrea pe scenă, nu în monden. Am considerat că am spus, arătat și demonstrat suficient, urmând ca toate problemele ce nu se pot rezolva pe cale amiabilă să se tranșeze în continuare în instanță.

Chiar dacă mi-a fost blocat accesul la banii câștigați în 25 de ani de carieră cu Talisman, nu am ajuns nici chiar la sapă de lemn, așa cum se speculează în media. Da, stau într-un apartament foarte frumos, închiriat în centrul Capitalei, pe care îl achit din venituri proprii. A trăi pe banii altuia ar fi lipsit de DEMNITATE pentu mine. Iubita mea a fost și este în continuare aproape de mine în toată această perioadă foarte grea pentru mine, atât sentimental, cât și moral. Chiar dacă ea și-a arătat în nenumărate rânduri disponibilitatea de a mă sprijini și material, pentru că ar avea resursele necesare, am refuzat categoric să accept această propunere, pentru că mă consider un bărbat puternic, demn și independent”, a spus Alin Oprea pentru cei de la click.ro…

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies