Home Stiri mondene Alina Ceușan de la „Asia Express” va deveni mamă pentru prima dată. Cine a dat-o de gol

Alina Ceușan de la „Asia Express” va deveni mamă pentru prima dată. Cine a dat-o de gol

de negriuelena

Alina Ceușan, concurentă în reality show-ul Asia Express, este însărcinată pentru prima dată.

Frumoasa participantă încă nu a făcut public acest lucru, dar a fost dată de gol.

Bloggerița este căsătorită de circa șase luni cu hair stylistul Raul Tișa, iar peste câteva luni urmează să aducă pe lume primul lor copil.

Cu toate că încă nu a anunțat oficial că este însărcinată, reprezentanții unei companii care doreau să facă o afacere cu ea au dat-o de gol, conform Cancan.

Blondina din Cluj a fost contactată pentru o colaborare pe termen lung, dar aceasta a refuzat și se pare că acesta este motivul.

„Asta a reieșit din discuția pe care reprezentanții vedetei au avut-o cu un client. E gravidă în două luni.

Contractul era pe termen lung, iar ea n-a fost dispusă să semneze, din această cauză”, a declarat o sursă din anturajul Alinei Ceușan.

Socrii frumoasei vedete și-au exprimat încă de la nunta lor dorința că vor să devină cât mai repede bunici, fiind nerăbdători să crească copilul.

„Și după nuntă… sperăm să vină repede barza! Dacă s-ar putea o fetiţă, ar fi extraordinar!

Am creşte-o noi!’, au declarat părinții lui Raul Tișa după ce a avut loc nunta fiului lor cu bloggerița.

Cel mai probabil, Alina Ceușan va face anunțul după ce se va asigura că totul decurge bine, acum aflându-se abia în a doua lună de sarcină.

„Ai venit în viața mea ca o mașină puternică: gălăgioasă și rapidă, dansând pe stradă într-o noapte toridă de vară.

M-ai învățat ce sunt viața, iubirea, credința, respectul și apoi cum să mă remarc, cum să deschid o bere cu bricheta,

cum să repar bateria mașinii, să îmi plătesc facturile, să plec când e cazul, să îmi asum riscuri, să omor cu bunătate.

Acum șapte ani, ai venit în viața mea și n-ai plecat niciodată”, i-a transmis Alina Ceușan lui Raul Tișa prin intermediul contului ei de Instagram cu ocazia aniversării relației lor…

Sursa: libertatea.ro, instagram.com

loading...

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

error: Alert: Content is protected !!