Home Stiri mondene Alina Pușcaș, primele declarații după ce a adus pe lume cel de-al treilea copil

Alina Pușcaș, primele declarații după ce a adus pe lume cel de-al treilea copil

de negriuelena

Sâmbătă, 3 august, Alina Pușcaș, în vârstă de 33 de ani, a adus pe lume cel de-al treilea copil, și anume o fetiță. Prezentatoarea emisiunii Te cunosc de undeva! a dat marea veste pe conturile sale de socializare unde a încărcat fotografii cu micuța și ales deja numele acesteia.

„Iris Stoenescu! bine ai venit pe această lume! Noi vom avea grijă de tine așa cum știm mai bine”, este mesajul pe care Alina Pușcaș l-a alăturat fotografiilor. Vedeta de la Antena 1 și soțul său, medicul stomatolog Mihai Stoenescu, sunt cum nu se poate mai fericiți.

Cea de-a treia lor fetiță a avut la naștere aceeași greutate ca frații ei mai mari, Alex și Melissa: 2,800 kg. „Sâmbătă dimineața, la ora 6:00 m-am prezentat la clinică, la ora 8:00 eram deja pe masa de operație, iar la 8:30 eram în salonul de terapie intensivă, procedură standard după orice naștere, pentru o monitorizare cât mai precisă. În jur de ora 16:00 am fost mutată în rezervă și tot atunci am început să merg singură prin rezervă și pe culoare. Operația a fost excelentă, deși îmi era foarte teamă, fiind la a treia cezariană. Nu am avut deloc durere post operație, nu am cerut calmante, pentru că nu am avut de ce, lucru care m-a uimit, recunosc. Iris s-a născut cu aceeași greutate pe care au avut-o la naștere Alex și Melissa, adică 2,800 kg, este foarte bine, mănâncă, nu mult, doarme mult și cred că până acum am auzit-o plângând numai în momentul în care a fost scoasă din burtică”, a declarat Alina Pușcaș.

Frumoasa brunetă a declarat și cum a ales numele micuței. „Numele l-am ales eu, de această dată, a pornit de la dorința de a găsi un nume mai puțin comun sau în trend, să fie scurt, ușor de pronunțat în orice limbă. M-am gândit să fie ceva care să aibă legătură cu Mihai și ochii lui albaștri, să aibă parte și de o onomastică, în cazul ei, de Florii. Așa am ajuns, după ceva timp la Iris care mai are în plus și legătura cu muzica rock atât de dragă lui Mihai”, a precizat prezentatoarea TV…

Sursa: spynews.ro

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies