Home Stiri mondene Anca Serea, executată silit! Ce datorie are și de ce nu a achitat-o

Anca Serea, executată silit! Ce datorie are și de ce nu a achitat-o

de negriuelena

Anca Serea se vede pusă în situația de a fi executată silit. Motivul care a condus la această situație este acela că vedeta nu a achitat facturile la o bancă de celule stem.

După nașterea celui de-al cincilea copil, Moise, Anca Serea a apelat la serviciile unei bănci de celule stem în anul 2016, uitând ulterior să facă plățile.

Astfel, soția lui Adrian Sînă va fi executată silit, întrucât banca de celule stem a acționat în instanță, iar judecătoria i-a dat câștig de cauză în luna septembrie.

Judecătoria Cornetu a autorizat creditorul, și anume banca de celule stem, să înceapă executarea silită a Ancăi Serea.

În titlul executoriu executarea silită este „în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv”. Hotărârea luată de instanță este fără drept de atac.

După ce a venit pe lume cel de-al cincilea copil, Anca Serea a omis să mai plătească facturile către banca de celule stem, deși nici ea, nici soțul său nu au negat că au datorii, ci, din contră, și le-au asumat.

Suma respectivă pe care Anca Serea o datorează băncii de celule stem este una destul de mică, și anume 347,5 lei, dar se adaugă și dobânzile aferente întârzierii, în valoare de  0,1% pe zi, conform datelor stabilite în contract.

După ce au avut loc două înfățișări, instanța judecătorească a decis că Anca Serea și Adrian Sînă sunt obligați să plătească suma totală datorată, dar și taxa judiciară de 50 lei și 275 lei onorariul avocatului…

Cei doi nu și-au achitat însă datoriile nici atunci, astfel că în septembrie 2019 s-a decis executarea silită a frumoasei brunete.

Sursa: wowbiz.ro

loading...

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

error: Alert: Content is protected !!