Andreea Bălan a făcut parte din proiectul ”Dancing on Ice” care s-a încheiat în urmă cu doar câteva zile. Cu ochii în lacrimi, aceasta a vorbit despre cele întâmplate.
„Am emoții și îmi pare rău că se termină «Dancing on Ice», pentru că a fost un proiect foarte frumos pentru sufletul meu. Am retrăit emoțiile de la «Dansez pentru tine», de acum 15 ani, și nu credeam că, după 20 de ani de carieră, ceva mă va emoționa ca «Dansez». Îmi pare rău că se termină! Deși nu am fost în concurs, am trăit fiecare ediție la fel ca și ceilalți concurenți. Pentru cele două momente, m-am pregătit foarte mult, cot la cot cu ceilalți concurenți, zilnic, câte patru ore pe patine, pentru că mi-a plăcut foarte mult.
N-am făcut-o pentru bani, nu am făcut-o pentru expunere, am făcut-o doar pentru că mi-a plăcut foarte, foarte mult. E ceva care m-a împlinit la fel de mult ca muzica și ca dansul”, a spus aceasta pe YouTube.
Andreea Bălan a spus cum trebuie să abordeze relațiile cu bărbații din jurul său
„Bărbații sunt intimidați de mine, de faptul că mă știu de ani de zile. Sunt intimidați, le e greu să mă abordeze. De multe ori, eu trebuie să fac primul pas și să le dau un zâmbet, ca, apoi, ei să prindă curaj”, a spus aceasta, conform celor de la spynews.ro.
„Cred că într-o relație greșesc ambele persoane, poate că, dacă am fost trădată de un prieten, înseamnă că am făcut eu ceva greșit. Cu toții cred că avem niște răni din copilărie, iar, mai târziu, vine o persoană care ne apasă pe rănile alea și avem impresia că omul respectiv ne supără, dar, de fapt, e 10% prezent și 90% trecut. Trebuie să fii înțelept și să îți dai seama că ai o problemă cu trecutul, nu cu persoana din prezent”, a mai declarat aceasta, potrivit viva.ro.