Home Stiri mondene Andreea Marin se pregătește să devină mamă: „Îmi doresc să mărim familia”

Andreea Marin se pregătește să devină mamă: „Îmi doresc să mărim familia”

de Buinoschi Andreea

Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, de mai mulți ani. Deoarece, în cele din urmă, a găsit pe cineva care să o iubească, prezentatoarea se gândește să își mărească familia.

De peste trei ani, Andreea și Adrian se iubesc și vor să treacă la următorul nivel al relației. „Acum, Adrian a revenit acasă după misiunea sa ca însărcinat cu afaceri în Oman, așa că suntem din nou toți trei împreună și așteptam sărbătorile cu drag. Prin tradiție, noi le petrecem în cel mai frumos loc, acasă.

Așa că nu e nimic diferit anul acesta. Îmi lipsesc doar oamenii frumoși și buni adunați împreună, meseria mea mă aducea adesea înainte alături de sute sau mii de oameni odată, ceea ce nu mai e posibil acum. Dar nu vreau decât să sper că e doar o perioadă grea care va trece, la fel cum au trecut și altele asemenea în istorie. Din păcate, unele pierderi nu mai pot fi reparate”, a declarat aceasta pentru cei de la impact.ro.

Mai mult decât atât, vedeta vrea să mai facă niște schimbări și are de gând să se apuce de reamenajări. „Exteriorul este gata, vom reamenaja doar grădina la primăvară, iar la interior mai avem de lucru. E o renovare serioasă. De pildă, ne gândisem la renovare clădirii pe exterior, iernile nu sunt chiar atât de blânde și era necesar. Dar nu ne gândisem să dăm și o culoare potrivită și nouă, solară clădirii, să arate curat și proaspăt totul.

Gătim toți gustos acasă, ne place în mod special mâncarea moldovenească, dar și cea italiană gătim bine și sănătos. E un mod de a ne bucura de viață. Dacă Dumnezeu vrea asta pentru noi, îmi doresc să mărim familia”, a mai declarat aceasta pentru sursa menționată anterior…

Sursa

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies