Home Stiri mondene Andreea Marin vorbeşte despre reluarea legăturii cu Ştefan Bănică junior

Andreea Marin vorbeşte despre reluarea legăturii cu Ştefan Bănică junior

de Clara

Andreea Marin a fost invitată în cadrul unei emisiuni televizate și a vorbit despre posibilitatea unei colaborări cu Ștefan Bănică junior. Deși inițial acesta a spus că nu ar fi o problemă, ulterior a declarat că cel mai bine este să nu se insiste asupra acestui lucru.

„Nu am făcut altceva decât să ne despărţim în viaţa privată, nu e nicio problemă să colaborăm. Teoretic. Practic, nu pot să spun. E mai bine, uneori, să rămânem cu teoria”, a spus aceasta în cadrul emisiunii lui Teo Trandafir de la Kanal D.

„Știi că se spune că, într-o relație, există greșeală și din stânga, și din dreapta. Îmi pare rău, n-am greșit. Dimpotrivă, am făcut tot ce mi-a stat în putere să fie bine. Dar, până la urmă, în relațiile pe care le avem de-a lungul vieții, e vorba și de potrivire.

Nu înseamnă că unul e alb, celălalt e negru, unul greșește, celălalt nu greșește. Pur și simplu, ți se poate părea că e bine la început și, înaintând în relație, să vezi că există nepotriviri peste care nu poți trece”, a spus Andreea Marin în emisiunea lui Mihai Ghiță, În oglindă.

„Pentru mine, trecutul nu mai contează. Trecutul acela nu a depins de mine. Generic vorbind, nu e comod să te simți înșelată. Pe o scară de la 1 la 10, te doare spre 11. Niciun divorț nu e o dramă, e o realitate. Când nu te mai înțelegi, părerea mea e să-și vadă fiecare de drum. Putem fi fericiți separat. Eu am hotărât să fiu fermă.

Nu e greu să iubești în lumina reflectoarelor. Au fost însă dezavantaje. Când am ieșit cu Violeta din maternitate, era să facem accident. Dar nu asta m-a incomodat în căsnicia mea, ci nepotrivirea. Din cea de-a doua căsnicie o am însă pe fiica mea… și asta contează cel mai mult. Nu mă uit înapoi”, a spus Andreea Marin în emisiunea 40 de întrebări…

Sursa

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies