În cel mai recent film semnat de Tudor Giurgiu, „3 zile în septembrie“, Andreea Vasile interpretează complexitatea rolului unei femei aflate la răscruce, Bianca. Aici, nunta pe care o aștepta se transformă într-un adevărat coșmar, acoperind în doar câteva ore un spectru emoțional ce variază de la furie și rușine, până la neputință și, în cele din urmă, libertate. Pelicula se remarcă printr-un cadru-secvență de 65 de minute, oferindu-i actriței și personajului său o expunere neîngrădită de montaj.
Andreea Vasile, pe malul mării la Eforie. Foto: Arhiva personală
Într-un interviu acordat publicației „Weekend Adevărul“, Andreea Vasile detaliază provocările întâmpinate în interpretarea Biancăi, o femeie care refuză să rămână în colapsul emoțional generat de trădare. Actrița abordează teme precum presiunea de a ierta și a salva familia, dar și lipsa rolurilor feminine puternice în cinematografia românească, subliniind importanța de a oferi loc unui personaj fără a interveni cu propriile frici și rețineri.
Cuprins:
Emoțiile distincte ale Biancăi
„Weekend Adevărul“: O jucați pe Bianca, un rol ofertant care vă permite trecerea printr-o varietate de emoții… Ce a fost cel mai greu în filmarea acestei secvențe?
Andreea Vasile: A fost dificil să nu-i stau în cale. Dincolo de gândurile și temerile mele, am dorit să ofer libertate Biancăi de a reacționa autentic. Emoțiile nu sunt distincte, ele se contaminează una pe cealaltă, urmând o continuitate.
Provocările rolului
Cât de coregrafiate au fost reacțiile Biancăi în acea lungă secvență? A existat vreun moment în care o reacție de-a dumneavoastră să schimbe cursul acțiunii?
Spațiul pentru improvizație a fost limitat. Am avut reguli clare care trebuiau respectate. Totuși, a existat o replică dintr-o ceartă care s-a dovedit a fi potrivită pentru poveste, apărută în timpul repetițiilor și pe care am decis să o păstrăm.
Bianca trece de la pregătirile pentru nuntă la o criză existențială. Ce aspect v-a fost mai greu de jucat?
Realitatea este că mă interesează să redau adevărul experiențelor, fără a transforma suferința în spectacol. Provocarea a fost să păstrez vulnerabilitatea Biancăi și să nu o fac demonstrativă.
Femeia în prim-plan
„În filmele româneşti de după 2000, bărbatul este activ, iar femeia, pasivă…“, scrie Bianca Andreea Bănică. Credeți că Bianca reflectă o schimbare în mentalitatea feminină din România?
Aș fi precaută cu asemenea afirmații. Deși Bianca refuză să rămână captivă în situația ei, este important să nu generalizăm reprezentarea femeilor. Există o generație de femei care adresează întrebări, care își asumă decizii și este esențial să vedem mai multe povești în care rolul feminin este central.
O altă față a infidelității
Cum ați resimțit problema adulterului în film?
Infidelitatea a fost adesea ignorată, iar familia este pusă pe un pedestal, având reflexul că femeia trebuie să ierte. Ceea ce este interesant la Bianca este că femeile din jurul ei nu o sfătuiesc să rămână, ci îi dau de înțeles că greșeala partenerului nu trebuie să determine o catastrofă. În acest context, responsabilitatea revine complet femeii. Acest lucru nu este o reminiscență a comunismului, ci o chestiune persistentă în societate.
Ce scenă v-a provocat cel mai mult râs în cadrul filmului?
Secvența din jurul piscinei a fost extrem de amuzantă și complicată, fiind o provocare coregrafiată cu 15 actori care interacționează simultan. Va rămâne întipărită în amintirea mea, ca și momentul când întregul staff tehnic se străduia să nu intre în cadru.
Reflecții personale despre rol
Cum v-ați identificat cu Bianca?
În general, prefer să nu caut identificarea cu personajul. Este mai relevant să înțeleg o logică diferită. Totuși, aspectele cu care s-a confruntat Bianca îmi sunt familiare, mai ales presiunea socială și frica de eșec.
Ce mesaj ar trebui să rămână după vizionarea filmului?
Bianca își va continua drumul, căutându-și propriul adevăr. O poveste despre curajul de a merge mai departe, în ciuda adversităților.