Home Stiri mondene Bianca Pop își schimbă declarația. Aceasta susține că nu a fost violată, dar a fost drogată

Bianca Pop își schimbă declarația. Aceasta susține că nu a fost violată, dar a fost drogată

de Buinoschi Andreea

În urmă cu doar câteva zile, fosta ispită de la „Insula iubirii” spunea că a fost drogată și violată. Acum, Bianca și-a schimbat acuzațiile, spunând că, de fapt, nu a fost violată, dar, cu siguranță, a fost drogată. Aceasta a povestit la Antena Stars că cineva i-a pus substanțe în pahar, în timp ce era în club, și că își dorește să i se facă dreptate, pentru că este convinsă că, în corpul ei, încă se află acele substanțe.

„M-au sunat niște persoane. din cinci s-au făcut 35. Ne-am distrat, am băut. Mi-au pus un în pahar. Mi-au furat banii din portofel, mi-au furat telefonul. Două zile și două nopți n-am mai știut de mine. Nu am fost violată, nu am fost bătută, am fost drogată. M-au pus să fac aceste chestii. Am ajuns să nu mai știu de mine. Tremuram de frică. Mi-a fost foarte rău, voiam să mă sinucid, plângeam chiar și după cațelul meu. Am refuzat internarea că am vrut să merg și la poliție, și la IML, dar nu am reușit”, a declarat Bianca, pentru cei de la Antena Stars.

În urmă cu 2 zile, Bianca spunea cu totul și cu totul alte lucruri. Fosta ispită susținea că, într-adevăr, a fost violată, iar vinovatul ar fi chiar unul dintre prietenii săi. „Am avut și eu timp să-mi fac din nou Instagram. Vreau să vă spun că sunt la Secția 7 de Poliție pentru a da niște declarații pe care nu am reușit să le dau ieri și de aici mergem la IML ca să vedem ce s-a întâmplat, ce fel de substanțe au fost și să continuăm cu plângerile. Nu vă faceți griji, nu am fost violată. O să spun numele lui”, a spus Bianca.

Acum, fanii săi așteaptă să afle cum s-a întâmplat totul, deoarece declarațiile Biancăi se contrazic.

Sursa

Sursa

loading...

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies