Home Stiri mondene Bobonete, declarații despre viața de familie

Bobonete, declarații despre viața de familie

de Clara

Mihai Bobonete și Cătălina, soția sa, au o relație de aproape 30 de ani. În cadrul unui interviu, actorul a vorbit despre modul în care relația lor a început, dar și despre cum povestea lor de iubire a evoluat în timp, acum, formând una dintre cele mai îndrăgite familii.

„Eu şi Cătălina ne ştim de aproape 30 de ani, aşa că nu vă pot spune ce e acel ceva, mai exact care să fie secretul longevităţii unei relaţii ca a noastră, dar trebuie să ştii că, doar atunci când simţi adevărata dragoste, doar atunci vei afla că nimic nu mai poate schimba viitorul şi, asumându-ţi un drum mână în mână cu persoana pe care o iubeşti, totul va fi mai uşor, mai benefic, mai minunat şi veţi simţi fericirea şi în clipele în care veţi plânge îmbrăţişaţi unul cu celălalt. Cătălina, pentru mine, a fost pe rând şi mamă, şi copil, şi tovarăş, şi duhovnic, şi tot timpul iubita mea şi partea luminată a lunii”, a spus Bobonete pentru adevarul.ro.

Bobonete a trebuit să găsească un echilibru între familie și carieră

„A fost greu, dar şi frumos, e mult de povestit la treaba asta şi nu e timp de scris şi de citit cum m-au prins pe mine naşterile celor doi copii, dar vă pot spune că fiecare dintre ei s-a născut şi, imediat după, la nici măcar o lună, am fost chemat să fac un mega-proiect de televiziune.

Despre cum reuşesc să fiu şi tată, dar să şi muncesc în televiziune, vă pot spune că e fix acelaşi lucru pe care îl face şi un miner sau un şofer pe tir sau un medic care are şi gărzi, nu diferă cu nimic. Meseria pe care o faci nu trebuie să vină contrapunct cu însuşirea de tată sau de părinte al copiilor tăi şi niciodată nu se vor călca pe bombeuri cele două forme de existenţă. Toţi taţii noştri au fost şi muncitori undeva, cândva. Toţi s-au priceput şi la alte lucruri decât la a fi părinţi, doar că, acum, la pensie, noi nu mai stăm să-i ascultăm, că ştim noi totul mai bine…”, a mai spus actorul.

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies