Home Stiri mondene Brigitte Pastramă, așa cum nu a mai fost văzută vreodată! Cum a fost surprinsă aceasta

Brigitte Pastramă, așa cum nu a mai fost văzută vreodată! Cum a fost surprinsă aceasta

de negriuelena

Brigitte Pastramă și-a deschis de curând un magazin de tip fast-food, mai exact, o shaormerie, și a fost imortalizată muncind în rând cu angajații săi.

Aceasta se implică foarte mult în propria afacere, nu doar din punct de vedere financiar, ci și fizic,

întrucât a fost văzută ștergând vitrinele, ocupându-se de burgeri și încasând bani de la clienți.

Fostul model a renunțat la ținutele de lux cu care ieșea mereu în evidență și nu a fost deranjată să lucreze împreună cu angajații săi.

Brigitte și Florin Pastramă au vorbit recent despre faptul că își mai doresc un copil, după ce bruneta a pierdut sarcina.

„Anul trecut mi s-a schimbat viața. Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Eu eram un băiat de cluburi, nu aveam familie, dar îmi doream foarte tare.

M-am rugat la Dumnezeu și a lucrat prin Brigitte. I-am cerut să-mi dea ce e mai bun pentru mine.

Ne-am cunoscut la greu, Brigitte a fost lângă mine și eu lângă ea. Este o persoană cu suflet de aur, dar și o gură mare.

Eu sunt mai calm din fire, mai zâmbăreț. Le zic tuturor să aibă încredere în Dumnezeu.

Domnul Iisus mi-a schimbat viața, tot cu ajutorul Lui o să fim trei, acum suntem doi”, a precizat Florin Pastramă.

„După nuntă noi am forțat norocul. El și-a dorit foarte mult. Eu am știut că dacă nu e cu voia Lui, nu se întâmplă, eu pe calea credinței de zece ani.

Știam că dacă forțezi și fac însămânțare, nu o sa iasă bine. Am rămas, am avut doi, însă în trei săptămâni am pierdut.

Acum nu mai vreau să încerc. Numai cu ajutorul Lui, când El consideră că este momentul o să avem și copii.

Florin a luat steroizi la un moment dat, iar doctorii spun că… sunt mai leneși. Anul asta a fost plin de încercări, nu a fost momentul.

Mi-a părut foarte rău pentru el. Când mi s-a spus că nu mai sunt însărcinată, mi-a fost foarte greu. Eu am simți că nu mai sunt.

Brusc nu mai aveam grețuri, am simț. În perioada aia aveam niște supărări cu Florin.

Nu eram certați, eram supărata din cauza prietenilor lui, anumiți prieteni care-și băgau coada.

Anul asta a fost plin de încercări, nu a fost momentul”, a declarat Brigitte Pastramă în cadrul emisiunii Teo Show

Sursa: wowbiz.ro

loading...

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

error: Alert: Content is protected !!