Home Stiri mondene Carmen de la Sălciua e cunoscută de toată lumea, dar iată în ce fel arată sora ei!

Carmen de la Sălciua e cunoscută de toată lumea, dar iată în ce fel arată sora ei!

de negriuelena

Interpreta de muzică etno-manele Carmen de la Sălciua este extrem de cunoscută și îndrăgită, dar puține persoane cunosc cum arată sora ei mai mică, Daniela, care este, la rândul ei, cântăreață de muzică populară.

Daniela Racolța este la fel de frumoasă și talentată, dar nu se bucură de succesul imens pe care îl are sora sa.

Carmen le-a arătat fanilor ei cât de bine se pricepe sora sa la cântat, iar ei au reacționat foarte bine, astfel că a încercat să o convingă pe Daniela să se apuce serios de cântat și să nu rămână la stadiul de hobby.

Deocamdată nu a reușit să o convingă, sora ei cântând doar ocazional, nu la nivel profesional.

„Multă lume știe că eu mai am o surioară, dar nu toată lumea știe că și ea cântă! Ce-i drept, de plăcere!

Eu încerc să o conving să profeseze însă fără rezultat! Poate reușiți voi”, a spus Carmen de la Sălciua, potrivit Spynews.

„Încă de când eram mici am fost foarte unite. Eu fiind și sora mai mică, ea avea tot timpul grija de mine.

Îmi aduc aminte un episod comic de atunci despre care mi-a povestit ulterior, când mama m-a lăsat câteva ore în grija ei să îmi dea să mănânc și era să mă înece și multe alte întâmplări hazlii.

Dar și multe momente mai puțin frumoase care cred eu că ne-au unit și mai mult.

Acum, că am crescut, suntem din ce în ce mai protectoare una cu cealaltă și ne iubim sincer.

Cum trebuie, de altfel, să fie toți frații!”, a spus Daniela despre felul cum se înțelege cu sora sa, Carmen de la Sălciua…

Sursa: stirimondene.fanatik.ro

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies