Home Stiri mondene Cătălin Botezatu, dorit de multe, avut de puține

Cătălin Botezatu, dorit de multe, avut de puține

de Buinoschi Andreea

Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai râvniți domni din showbizul românesc. Acesta se bucură de foarte mult succes și, datorită acestui lucru, nici pretendentele nu au întârziat să apară. Deși a avut de unde alege, se pare că bărbatul este extrem de pretențios și foarte puține femei au reușit să întrunească toate calitățile pe care le caută la o parteneră.

„Femeia ideală, în viziunea mea, trebuie să fie frumoasă, am trăit în lumea asta, printre femei frumoase. Îmi plac femeile care au un simţ dezvoltat al umorului, care ştiu să mă facă fericit, care ştiu să râdă şi să plângă alături de mine. Au fost multe femei pe care le-am refuzat, dar nu pentru că nu îmi plăceau, ci pentru că, poate, nu erau genul meu sau erau prea insistente. Da, sunt foarte greu de cucerit şi pretențios. Trebuie să ai foarte multe calităţi”, a declarat acesta.

„Chiar dacă nu am avut prezentări de modă şi lucrurile s-au încetinit într-o oarecare măsură, contractele de imagine s-au înmulțit, s-au dublat, chiar. O parte din afacerile mele au fost afectate. Aşa cum se ştie, fabricile au fost închise, au fost pierderi, am închis magazine, dar am luat-o ca atare, ne-am asumat. Cu toţii am pierdut şi, dacă suntem puternici, o vom lua de la capăt şi vom recupera”, a spus celebrul designer.

Cătălin Botezatu a recunoscut că nu este adeptul căsniciei și al acestui gen de responsabilitate: „Mă regăsesc bine în singurătatea mea și, efectiv, nu am timp să mă gândesc la o relație. Știu că întotdeauna o relație înseamnă timp acordat persoanei iubite. Ori, eu traversez altă perioadă, trebuie să am, în primul rând, grijă de mine. A fost pandemie… Vrei să spun adevărul? Nu am o relație stabilă și atunci mi-e frică! Nu am pentru că nu vreau. O relație stabilă, o căsnicie, înseamnă multă responsabilitate. Și nu am timp. Muncesc de dimineață până seara”…

Sursa

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies