Home Stiri mondene Ce a fost obligată să facă Ruby la „Survivor”! Abia acum a dezvăluit adevărul șocant

Ce a fost obligată să facă Ruby la „Survivor”! Abia acum a dezvăluit adevărul șocant

de negriuelena

Ruby a vorbit pentru prima oară despre unul dintre cele mai dificile momente de la Survivor România.

Artista a fost eliminată destul de devreme competiție, dar abia acum a dorit să dezvăluie prin ce s-a văzut obligată să treacă în timpul petrecut acolo.

Fosta concurentă a povestit cum a fost nevoită să mănânce din gunoaie, deoarece nu mai rezista din cauza faptului că îi era extrem de foame.

Cântăreața și-a deschis sufletul la Fan Arena în legătură cu situația prin care a trecut.

„Stăteam acolo pe un scaun de plastic, ăștia rupeau traseul, facem, dregem și eu nu mai puteam de foame.

Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, văd niște saci de gunoi și zic: «Bă, da’ noi de ce nu ne-am gândit niciodată să căutăm în sacii ăștia de gunoi? Că poate o fi ceva de mâncare».

Boss, ăștia se uitau la mine și îmi ziceau să mă potolesc. Eu m-am dus direct țintită pe sac, l-am deschis, am văzut o casoletă cu un orez care avusese un sos și mi se umpleau ochii de lacrimi, pentru că a fost un moment atât de fericit pentru mine!

În momentul în care am ținut în mână casoleta aia, am simțit că am fentat tot sistemul, am câștigat, eram deja în finală.

Colegii ziceau: «Ești nebună? Cum să mănânci din gunoi? Uite cât a stat în soare, cine știe de când e aici, cine știe cine a mâncat din ea?»…

Eu zic: «Bă, sunteți nebuni la cap, suntem morți de foame». Am băgat cu mâna talentat”, a dezvăluit Ruby la Fan Arena, conform Wowbiz.

Sursa: libertatea.ro

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies