Sarah Kirkland Snider, o compozitoare contemporană extrem de talentată, a reușit să depășească provocările depresiei și migrenelor cronice, aducând în discuție importanța de a nu simți rușine pentru dificultățile cu care ne confruntăm. „Nu am înțeles niciodată mitul artistului chinuit, pentru că, în cazul meu, atunci când depresia își face simțită prezența, încetez să mai scriu”, mărturisește Snider într-un interviu acordat publicației HotNews.
La 52 de ani, compozitoarea americană este apreciată pentru muzica sa, descrisă de The New York Times drept „extatică” și de The Boston Globe drept „revoluționară”. Recent, a fost inclusă în lista celor mai buni 35 de compozitori de muzică clasică de către The Washington Post.
Debutul său în compoziție a venit destul de târziu, după ce a studiat psihologie și sociologie la Universitatea Wesleyan. La 30 de ani, a decis să-și urmeze pasiunea pentru muzică la Universitatea Yale. Una dintre realizările sale notabile este opera „Hildegard”, inspirată de călugărița din Evul Mediu, care a avut premiera la LA Opera, fiind apreciată de critici, inclusiv fiind numită „Critic’s Pick” de New York Times.
Acum, Snider se află în România pentru a participa la Concursul Internațional George Enescu, unde a avut ocazia să-și prezinte lucrarea „Forward Into Light”, dirijată de Marin Alsop, alături de Orchestra Națională Radio.
Cuprins:
Atmosfera din copilărie și drumul către compoziție
HotNews: – Ați crescut într-o familie pasionată de muzică, deși părinții nu erau muzicieni. Ce a determinat această atmosferă?
Sarah Kirkland Snider: – Tata, fiind un mare iubitor de muzică, cânta adesea și asculta discuri, predominând muzica pop. Mama nu avea ureche muzicală, dar îmi oferea sprijin. Tata lucra în domeniul financiar, iar mama era casnică, cu experiență într-o organizație nonprofit în domeniul sănătății. Am descoperit muzica singură, având un adevărat refugiu în pian.
Încă de mică, îmi doream cu ardoare să învăț pianul și rugam vecinii să-mi permită să cânt. „Încă de la trei ani, simțeam o conexiune profundă cu pianul. Era un prieten dintr-o viață anterioară. Când călătoream la bunici, compuneam melodii, iar mai apoi am început să caut un pian în casa tuturor cunoscuților,” își amintește Snider.
Procesul de creație și impactul tumultuos al depresiei
– Cum vă influențează procesul creativ experiențele personale?
– Întotdeauna am compus muzica pe care vreau să o aud. Mă inspir din plimbări și improvizații la pian, iar ceea ce comunic reflectă trăirile mele de moment. Muzica pentru mine este o formă de exprimare, un mod prin care îmi procesez emoțiile.
Snider a vorbit despre lupta cu anxietatea și depresia, descriind cum acestea s-au manifestat încă din copilărie. „Am fost întotdeauna o persoană foarte sensibilă; am trecut prin perioade stresante și am realizat că este esențial să îmi cer ajutorul. Antidepresivele mi-au permis să trăiesc cea mai prolifică perioadă creativă din viața mea,” spune ea. „Nu am înțeles niciodată mitul artistului chinuit; eu mă opresc din scris în momentele dificile.”
Dezvăluirea migrenelor cronice
– Ați vorbit recent despre migrenele cronice. De ce a fost important să faceți acest lucru?
– Am suferit de migrene de la o vârstă fragedă și am învățat să le ascund. Inițial, credeam că este vina mea. Am realizat apoi că deschiderea despre durerea mea ar putea ajuta pe alții și aș putea contribui la reducerea stigmatizării migrenelor cronice, care sunt adesea nevăzute și înțelese greșit. Vorbesc despre asta pentru a crea mai multă empatie și înțelegere în jurul acestei probleme.”
Cu toate că migrenele continuă să fie o parte din viața ei, Snider menționează cum muzica a devenit un refugiu. „Compoziția îmi distrage atenția de la durere și mă înalță,” adaugă ea, subliniind importanța artei în chipul său de a face față adversităților. “Muzica a avut rolul de a mă vindeca.”
Snider face apel la cei care se confruntă cu dificultăți să ceară ajutor și să nu se simtă rușinați. „Este foarte important să nu simți rușine pentru nimic din ceea ce te frământă, fie că este vorba despre sănătatea mintală sau fizică,” conchide ea, pledând pentru o mai bună înțelegere și sprijin în societate.
Cu gândul la viitor, Snider rămâne optimistă în privința impactului uman asupra muzicii, chiar și într-o eră în care inteligența artificială devine tot mai prezentă. „Creativitatea umană rămâne esențială, iar aportul nostru va fi întotdeauna valoros.”
În această atmosferă de schimbare și provocări, mesajul lui Snider este clar: prin deschidere și vulnerabilitate, putem transforma suferința în artă și comunicare, inspirându-ne unii pe alții să ne continuăm drumul.
Cea de-a XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu s-a desfășurat la București în perioada 23 august – 19 septembrie și se desfășoară sub tema „În căutarea excelenței.” Evenimentul reprezintă una dintre cele mai importante competiții dedicate noii generații de muzicieni, iar ediția aniversară a reunit tineri artiști din întreaga lume, în cele patru secțiuni: vioară, violoncel, pian și compoziție. Concursul a marcat anul acesta un record de participare, cu 819 înscrieri din 55 de țări, și a propus, pe lângă competiția propriu-zisă, și o serie de concerte, recitaluri și programe de formare pentru tinerii artiști.