Home Stiri mondene Cristina Cioran a dat vestea! Va aduce pe lume un copil

Cristina Cioran a dat vestea! Va aduce pe lume un copil

de Buinoschi Andreea

Cristina Cioran este în culmea fericirii. La 43 de ani, aceasta a reuşit să rămână însărcinată şi, în cele din urmă, a dat vestea cea mare.

Fosta prezentatoare de la Acces Direct este cum nu se poate mai fericită şi trăieşte la maximum aceste momente magice. Vedeta a declarat că şi ea, dar şi familia ei îşi doreau foarte tare ca încă un membru să îşi facă apariţia, iar dorinţa li s-a îndeplinit.

Mama și-a dorit foarte tare, sora mea are un băiețel, iar mama mereu mă întreba când îi fac și ei o nepoțică. Sora mea nu s-a oprit din țipat când a auzit. Am intrat în trimestrul doi, adică în patru luni. În septembrie ar trebui să nasc”, a spus aceasta, conform playtech.ro.

„Azi multe femei pierd primele sarcini. Deși am 43 de ani, am obținut această sarcină atât de rapid. Iubitul meu credea că se va întâmpla foarte repede, eu eram cea sceptică. Sunt foarte emoționată și foarte fericită și le mulțumesc celor care au fost alături de mine și care au știut. Îmi pare rău pentru cei cu care n-am împărtășit vestea, dar știți cum e în primele luni. El s-a bucurat foarte tare, m-am gândit mult cum să-i spun. Mi-am dat seama foarte repede, chiar a doua zi, pentru că mi s-a făcut rău, atunci am făcut un test.

L-am anunțat printr-un mesaj cu o poză cu testul. Era foarte entuziasmat și voia să spună tuturor. E o sarcină dorită. Ne-am dorit pentru că e o relație foarte frumoasă și neașteptată și ne-am dorit să facem și copii. Mă simt extraordinar! După ce am aflat rezultatul analizelor, m-am bucurat cu adevărat. Viața mea va deveni din ce în ce mai frumoasă. Știu că va fi greu. Mi-a fost greu în lunile astea trei, dar abia le aștept și pe următoarele și pe bebe”, a adăugat vedeta în cadrul emisiunii Vorbeşte Lumea…

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

Loading..