Home Stiri mondene Dan Bittman a rămas fără avere. Iată cum s-a întâmplat acest lucru!

Dan Bittman a rămas fără avere. Iată cum s-a întâmplat acest lucru!

de Clara

Dan Bittman a vorbit, în cadrul unei emisiuni televizate, despre despărțirea de mama copiilor săi. Acesta a mărturisit că i-a lăsat totul ei, deoarece lucrurile materiale nu îl interesează. În prezent, artistul locuiește într-un apartament și tot ce își dorește este să aibă copiii aproape.

„Sunt un om foarte sărac. Am lăsat tot. Tot. I-am lăsat tot Lilianei, când am plecat, și am plecat. Nu am nevoie de nimic, pentru că zidurile nu înseamnă nimic. Eu cu ea am avut un proiect, a durat 29 de ani sau cât a fost. Toată dragostea, toți copiii și tot ce a fost s-a întâmplat acolo, iar eu nu am nevoie de nimic din toate lucrurile. Apartamente, case, tot, tot, tot, am lăsat și am plecat.

Acum stau într-un apartament care a fost al meu cândva, dar în care am reușit să negociez să nu plătesc vreo 20 de ani chiria. Fiind mai mare apartamentul respectiv, pot veni și minorii la mine, pentru că sunt mai multe camere și atunci putem sta cu toții. Îl aștept și pe Alex să vină, l-am convins acum să vină să doarmă din când în când la mine. Deci nu mai am nimic.

Nu asta a fost bogăția mea, nu m-au interesat banii și nu mă interesează nici acum. Am suficienți cât să trăiesc bine, să vin la emisiuni. Nu mă interesează banii, decât atât cât să trăiesc bine și civilizat”, a spus Dan Bittman în cadrul unei emisiuni televizate.

Mai mult decât atât, solistul trupei Holograf a spus că despărțirea a avut loc din cauza lui și a mințit de mai multe ori, pentru a nu provoca mai mult rău. „Nu sunt eu cel mai bun să vă răspund la această întrebare, deoarece partenera nu m-a mai iertat. Vorbesc de cea mai importantă parteneră, cea cu care am trei copii, Liliana Ștefan. Sunt foarte sincer. Cel mai bine este ca partenera să nu te pună să minți. Trebuie mers pe sinceritate de multe ori. De ce să nu recunosc? Câteodată am recunoscut! În defavoarea situației, dar am recunoscut. De multe ori am mințit însă, ca să nu doară atât de tare”, a spus acesta, chiar la televizor…

Sursa

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies