Home Stiri mondene Dan Negru, primele declarații despre retragerea de pe sticlă: „Mi-aș dori o pauză”

Dan Negru, primele declarații despre retragerea de pe sticlă: „Mi-aș dori o pauză”

de Clara

Dan Negru este cunoscut pentru emisiunile sale de succes, printre care se numără și cele de Revelion. Cu toate acestea, prezentatorul a declarat că ar vrea să nu mai prezinte emisiunea din noaptea dintre ani.

„Audiențele sunt publice și, la o simplă căutare pe Google, se poate vedea că emisia a devenit lider de audiența încă de la început. Ne bucură că un altfel de show, cu concurenți simpli, smart, educați și școliți, poate să fie lider de audiență. Și eu aveam emoții, pentru că și eu am crescut cu ideea că lumea vrea doar lucruri ușoare la TV. Iată că ne-am înșelat! Un show despre vocabularul limbii române poate să cucerească publicul de televiziune. E surprinzător și sper să devenim trendsetter. Încerc, astfel, să-mi șterg păcatele pe care le-am mai făcut în TV de-a lungul anilor.

E departe Revelionul, dar mi-aș dori o pauză. Sunt 23 de ani de când fac revelioane, fie la TVR, fie la Antenă și, sincer, îmi doresc o pauză o vreme. Poate, prima dată după 23 de ani, stau cu ai mei. Acasă. Ba chiar m-aș culca la 11 noaptea, nici măcar să nu prind urarea de «La mulți ani»”, a spus Dan Negru pentru cei de la viva.ro.

Dan Negru a spus când va renunța la televiziune

„O să renunț atunci când o să simt că asta îmi aduce stres și supărare, dar, deocamdată, televiziunea îmi face plăcere, chiar și după 25 de ani. În lumea civilizată a televiziunii, vârsta de 51 de ani, cât am eu, e vârsta aproape a tuturor moderatorilor. Nici noi nu suntem diferiți. Esca, Brenciu, Răduleasca, Negru, Andi, niciunul nu mai avem 20 de ani. Necazul e că producătorii TV din România n-au avut capacitatea să inventeze alte nume în TV decât cele lansate de Sârbu sau de Lazarov acum 20 de ani. Asta să fie marea provocare în anii care vin: să construim noile generații de prezentatori TV!

Sunt zile și zile. Când am filmări, stau blocat în studio și nu apuc să văd lumina zilei, doar reflectoare. Am zile în care filmez în Chișinău sau zile în care fug acasă, în Timișoara. Viața mea se împarte între trei orașe”, a mai declarat acesta.

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies