În urmă cu mai mulţi ani, tatăl Danei Rogoz a murit, iar vedeta a avut puterea să vorbească despre acest lucru abia acum. Deşi fanii credeau că aceasta a avut parte de o copilărie minunată, lucrurile se pare că nu au fost deloc aşa, deoarece, de foarte multe ori, tatăl său a fost absent.
„Acum situația este sub control, dar până acum evitam să vorbesc despre asta, pentru că imediat plângeam. Acum să zic că accept, dar este greu. Moartea lui a venit așa, într-o săptămână, iar doliul a fost mai lung, pentru că trebuia să mă mobilizez pentru Vlad, care era foarte mic. Am tot amânat perioada de doliu, când eu aveam nevoie, de fapt, să spun că asta simt, că e dureros”, a declarat aceasta.
„Tata a fost absent o lungă perioadă din viața mea, după divorțul de mama. Abia după 18 ani, relația noastră a început să se lege. Acum sunt foarte multe regrete. Există regrete pentru lucrurile pe care nu a apucat să le trăiască, nu și-a cunoscut nepoata, dar sunt și regrete pentru că nu am avut anumite discuții cu el. Oricum, eu l-am înțeles și l-am iertat, chiar dacă și astăzi îl mai judec pentru anumite situații”, a mai mărturisit Dana Rogoz.
Dana a devenit cunoscută datorită proiectului Abracadabra şi a vorbit despre această perioadă din viaţa sa într-un interviu acordat pentru adevarul.ro.
„Aveam 14 ani când s-a terminat. Putea să nu mai fie nimic, dar la 14-15 ani prezentam rubrica Meteo. În meseria asta tot timpul ai urcușuri şi coborâşuri. Ai impresia că ai atins culmea. S-ar putea să atingi apogeul la 12 ani şi după aia să nu-l mai atingi niciodată. Celebritatea îţi dă o adrenalină de care devii dependent, nu mai ai cum să scapi, mai ales dacă aşa ai fost educat şi aşa ai crescut. M-au maturizat televiziunea şi faptul că am lucrat cu oameni mai mari ca mine de la care am învăţat mai repede toate lucrurile decât restul generației mele. Puteam să cad, aveam acces la anumite zone negre, puteam să mă droghez în discotecă, pentru că showbizul e mare şi tentațiile erau tot pe acolo”, a mărturisit Dana Rogoz…