În urmă cu două zile, Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil le-au dat fanilor lor vestea pe care o așteptau de atâta vreme. În cinci luni, aceștia vor deveni părinți pentru prima oară, după ce, recent, au aniversat un an de când matinalul a cerut-o de nevastă pe Gabriela.
Cei doi au postat aceeași fotografie pe rețelele sociale, alături de o descriere amuzantă venită din partea fiecăruia. Colegul de platoul al lui Răzvan Simion a mărturisit că, în ciuda a ceea ce fac alte cupluri, poza lor a ieșit din prima, fără niciun pic de efort.
„N-am făcut o sută de poze ca să iasă poza aia. Ne-a ieșit din prima. Una singură”, a spus prezentatorul de la Antena 1, potrivit cancan.ro.
Mai mult decât atât, în cadrul emisiunii ‘Neața cu Răzvan și Dani, omul de televiziune a mărturisit că ar fi vrut să dea vestea mai devreme însă Smiley, care a devenit tătic în urmă cu trei săptămâni, a anunțat nașterea fetei sale înaintea lui.
„Voiam să vă spun acum ceva timp, dar mi-a luat-o Smiley înainte. A scos o melodie și am și eu una, dar mai am două versuri la ea. În ziua de azi, dacă nu faci ceva special, o statuie, nu există. Să mă felicitați când o să îl dau la facultate și nu o să fie un drogat, un tatuat, o vagaboandă. În fine, eu, practic, nu am făcut nimic, doar am stat”, a mai adăugat acesta în cadrul emisiunii pe care o moderează.
„Pentru toţi cei care mă întreabă de ani total nepotrivit: «Când faceţi un copil?»… Pentru toţi cei care au ceva cu pătrăţelele noastre… Pentru toţi cei care merg cu bebeluşii 10-12 ore cu avionul, ca să vadă şi bebeluşii insule… Pentru toţi… hai că am glumit… nu pentru voi… Ci pentru noi… O să avem un copil. Am decis să spun aici pentru că, în curând, mi se va vedea burta şi se vor face speculaţii. Promit să mă refac repede”, a scris vedeta Antena 1 pe contul său de Instagram, dându-le vestea cea mare fanilor…