Home Stiri mondene Detalii neștiute până acum despre idila pe care au avut-o Anastasia Lazariuc și regretatul Mihai Constantinescu. De ce nu și-au oficializat niciodată relația

Detalii neștiute până acum despre idila pe care au avut-o Anastasia Lazariuc și regretatul Mihai Constantinescu. De ce nu și-au oficializat niciodată relația

de negriuelena

Anastasia Lazariuc și regretatul Mihai Constantinescu s-au cunoscut în urmă cu foarte mulți ani, la Chișinău, când au colaborat pe planul artistic.

Una dintre cele mai cunoscute piese lansate de ei este Maria, melodie care a fost inclusă pe albumul de debut al Anastasiei Lazariuc, în 1994.

Au fost buni prieteni și colegi de scenă, dar puțină lume cunoaște faptul că, la un moment dat, între cei doi izbucnise scânteia dragostei.

Dragostea pătimașă a fost însă ferită de ochii tuturor, nici măcar cei din cercul lor de prieteni nu au știut că aceștia se implicaseră într-o idilă în anul 1990.

Nici frumoasa basarabeancă, nici artistul nu și-au dorit căsătorie, dar faptul pentru care și-au ținut ascunsă relația este acela că Mihai Constantinescu era însurat de 28 de ani cu Mihaela.

„Când am venit eu în Romania, am adus-o și pe Ileana. Sigur că Mihai m-a ajutat, m-a sprijinit, pentru că nu știam pe nimeni aici.

Și uite așa s-a creat o colaborare cu Mihai Constantinescu, publicului i-a plăcut și lucrurile au mers de la sine”, a dezvăluit acum mai mult timp Anastasia Lazariuc la Antena Stars.

După 14 ani de colaborare, relația lor avea să se încheie dintr-odată, iar la ceva timp regretatul artist a declarat că Anastasia Lazariuc visa să devină soția sa, lucru pe care aceasta l-a negat ulterior.

„E foarte urât din partea lui, pentru că nu s-a pus problema niciodată despre o căsătorie între noi.

Eu, dacă mi-aș fi dorit să mă mărit, mă măritam, nu cu Mihai Constantinescu. Dar nu mi-am dorit acest lucru”, a spus la acea vreme Anastasia Lazariuc.

„Ne-am despărţit de bunăvoie şi nesiliți de nimeni, pentru că, la un moment dat, ca în orice cuplu, noi am început să nu mai fim de acord cu anumite lucruri.

Niciodată nu am vrut să mă mărit cu Mihai Constantinescu. Nu s-a niciodată problema să mă ceară de nevastă, el avea familie.

Eu nu mi-am mai dorit niciodată să mă recăsătoresc după ce a murit soţul şi tatăl copiilor mei’, a declarat Anastasia Lazariuc în cadrul unui alt interviu.

Cea cu care era căsătorit Mihai Constantinescu la acea vreme, Mihaela, a dezvăluit pentru Tango faptul că știa de relația extraconjugală dintre ei, ba chiar i-ar fi prins.

„În acea zi s-a întâmplat ceea ce nu credeam să se întâmple vreodată. Iubirea noastră s-a dus. Ireversibil. A murit. Era 1990.

Am realizat că Mihai, pentru prima oară de când ne cunoșteam, se îndrăgostise. El a iubit-o mult.

El a adus-o în țară, i-a obținut cetățenia, a obținut casă pentru ea și copiii ei, s-a ocupat de cariera ei.

Anastasia Lazariuc este ceea ce este astăzi pentru că a existat Mihai Constantinescu”, a mai declarat Mihaela, fosta soție a lui Mihai Constantinescu, pentru Tango.

Anastasia Lazariuc nu a putut rezista tristeții că inima lui Mihai Constantinescu a încetat să mai bată.

 „Sunt şocată, ştiu că se făcuse bine şi m-am bucurat pentru el şi familie. Condoleanţe! Nu îmi găsesc cuvintele. Îmi este greu să accept că Mihai nu mai este în viaţă.

Un om minunat. Am petrecut atâtea turnee împreună… Ne aducem aminte doar în momente tragice… Cred că lumea şi publicul îl ştiu pe Mihai, a fost admirat, a avut succes.

Este un om minunat. Un om de mare valoare. Un talent. Un prieten bun. Doresc să rămână în memoria oamenilor care l-au iubit şi îl vor iubi”, a declarat Anastasia Lazariuc la România TV…

Sursa: viva.ro

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies