Jennifer Aniston a făcut recent mărturisiri emoționante despre alegerea de a nu adopta un copil, dorind ca „acel bebeluș să aibă ADN-ul meu”. Vedeta a vorbit deschis despre provocările întâmpinate de-a lungul a două decenii, perioada încheindu-se cu o realizare dureroasă a limitelor metodei de fertilizare in vitro.
„Există un punct în care îți dai seama că nu mai este sub controlul tău. Pur și simplu nu mai poți face nimic”, a spus vedeta din Friends într-un interviu pentru podcastul Armchair Expert, discutând despre lupta personală cu infertilitatea.
Cuprins:
Decizia de a nu adopta
„Oamenii spun: «Dar poți să adopți». Dar eu nu vreau să adopt. Mi-am dorit ca acel copil să aibă ADN-ul meu. Asta era singura variantă — egoistă sau nu — pe care mi-am dorit-o”, a explicat Jennifer Aniston, conform Daily Mail. Actrița și-a exprimat dorința profundă de a experimenta maternitatea biologică, chiar dacă aceasta nu a fost posibilă.
Jennifer, care a recunoscut că a acceptat în cele din urmă situația, a declarat că „nu a fost în planul meu, oricare ar fi fost acel plan. A fost un moment foarte emoționant, mai ales atunci când medicii au spus: «Asta e!». E ciudat când ajungi acolo”.
Perspective asupra vieții și carierei
Actrița a reflectat, de asemenea, asupra presiunilor sociale legate de maternitate și intimitatea deciziilor personale, menționând că ea și partenerii săi ar fi avut „niște copii frumoși și buni”, dar că momentul a trecut repede. Într-un articol scris pentru Huffington Post în 2016, Jennifer Aniston afirma: „Suntem complete cu sau fără un bărbat, cu sau fără un copil”.
„Ei nu-mi cunoșteau povestea, nu știau prin ce am trecut în ultimii 20 de ani încercând să-mi întemeiez o familie, pentru că nu am vrut să ies public și să vorbesc despre problemele mele medicale”, a mărturisit actrița în Harper’s Bazaar UK. Jennifer Aniston a subliniat că nu trebuie să răspundă așteptărilor altora privind viața sa personală.
Un pas crucial și un gest de solidaritate
Actrița a mai spus, referindu-se la încercările sale de fertilizare in vitro: „De asta m-am gândit: «La naiba, de ce nu?» – pentru că știam multe femei, la acea vreme, care încercau să aibă copii. Așa că am simțit că nu fac asta doar pentru mine, ci și pentru toate femeile care se confruntau cu aceeași problemă”. Astfel, Jennifer a arătat solidaritate față de femeile care trec prin experiențe similare.
Alegerea de a se deschide despre „acel bebeluș să aibă ADN-ul meu” a fost un pas curajos, relevând atât vulnerabilitatea, cât și forța unei femei care a ales să se împace cu situațiile de viață dincolo de controlul său.