Cel mai frumos răspuns la întrebarea „Ce este dragostea?” a fost dat de un bătrân și povestit de o asistentă medicală.
Aceasta povestea că într-o dimineață, în jurul orei 08:30, la cabinet, a venit un bătrân care avea un deget bandajat. Când asistenta îl întreabă ce s-a întâmplat, deoarece era foarte agitat și grăbit, spune că se grăbește, deoarece trebuie să ajungă undeva la ora 9:00 și trebuie să fie acolo neapărat.
Deoarece domnul doctor ajungea la cabinet în cel puțin 30 de minute, asistenta decide să se uite ea la rană și să vadă ce poate face. Așa că decide să îi dea bătrânelului bandajul jos și să vadă cum poate rezolva problema, deoarece nu părea foarte grav. Cu toate acestea, asistenta îl întreabă dacă nu vrea să îl aștepte pe doctor să vină, iar bătrânul spune că nu, deoarece trebuie să ajungă undeva neapărat. Curioasă, dar și mirată de faptul că bătrânul se uita din minut în minut la ceas, asistenta îl întreabă ce este așa de urgent. Acesta îi spune că trebuie să fie neapărat la ora 9:00 la azilul de bătrâni, deoarece trebuie să ia masa de dimineață cu nevasta sa.
Atunci, bătrânelul începe să îi povestească asistentei cum stau lucrurile, de fapt. Soția sa era internată într-un azil de bătrâni de mai bine de șapte ani, deoarece suferea de o boală foarte gravă. Această boală era boala Alzheimer.
În acel moment, înțelegând despre ce este vorba, asistenta decide să îi dezinfecteze ea însăși rana, deoarece domnul doctor încă nu ajunsese și știa că nu o să vină prea curând. Îi spune bătrânelului că se va ocupa ea de acea mică leziune pe care o avea la deget, ca nu cumva într-un moment în care soția sa ar fi putut să își dea seama ce se întâmplă și să își amintească anumite lucruri, să vadă că soțul său nu este la azil, exact cum făcea în fiecare zi.
Atunci, cu o voce foarte caldă, bătrânul i-a spus asistentei că nevasta sa nu își mai amintește nimic de el sau de ceea ce i-a unit până acum, de cinci ani.
La auzul acestor cuvinte, asistenta devine mai mult decât nedumerită și îl întreabă pe bătrân, fiind foarte confuză și bulversată, de ce continuă să se ducă în fiecare zi la azil, dacă soția sa nici măcar nu își mai amintește numele lui și nici măcar cine este…
În acel moment, bătrânelul, cu ochii plini de iubire, s-a uitat la asistentă și, cu o voce extrem de caldă, i-a oferit un răspuns pe care nu îl va uita niciodată și care a făcut-o să tresară și să lăcrimeze de emoție. A fost un răspuns pe care avea să îl țină minte toată viața: „E adevărat că ea nu știe cine sunt, dar eu știu cine este ea”.
