Elena Ionescu, marea căștigătoare de la Survivor România, a vorbit recent în legătură cu Emanuel Neagu, și el fost participant în reality show.
Conform zvonurilor, cei doi ar trăi o frumoasă poveste de dragoste, iar de curând au petrecut vacanța împreună pe litoral.
Cântăreața a făcut declarații despre relația apropiată pe care o are cu fostul Războinic, dar precizează că, din punctul ei de vedere, există doar o prietenie minunată și nimic mai mult.
„Suntem mereu împreună și lumea gândește puțin greșit despre noi. Nu suntem împreună în sensul acela al cuvântului, ci colaborăm.
Suntem prieteni, ne înțelegem foarte bine. Abia ne-am întors din Vamă, unde ne-am distrat extraordinar, dar nu numai noi doi, ci alături de alți concurenți de la «Survivor» cu care am rămas în relații extraordinar de bune.
Este adevărat, am stat unul lângă altul, dar nu sunt sentimente acolo… cel puțin așa percep eu lucrurile.
Poate lumea a crezut mai mult după ce am făcut acel Tik Tok în pat și… uite iubirea. Se poate vorbi și așa, dar să nu exagerăm… deocamdată”, a declarat Elena Ionescu.
„Suntem în toate filmulețele posibile și imposibile de pe internet. S-au exagerat foarte multe lucruri, au fost multe discuții, precum acelea că Emanuel a ajuns acasă la Elena, în patul Elenei.
A fost, nu zic nu, dar am făcut un vlog împreună, și a fost extrem de viral. Oamenii empatizează cu fețele noastre și este frumos.
De aceea, am considerat că trebuie să dezvoltăm colaborarea noastră”, a adăugat bruneta.
„Uite, el este actorul principal din videoclipul meu, «Noapte albă!», piesa pe care am făcut-o la «Survivor».
Suntem foarte apropiați acolo, așa că sunt sigură că vor exista foarte multe discuții cum că este o poveste de iubire la mijloc.
Sper să păstrăm această prietenie frumoasă cât se va putea, să ne ajutăm reciproc”, a spus Elena Ionescu, potrivit Cancan.
Pe de altă parte, Emanuel Neagu are o perspectivă diferită asupra situației. Acesta a recunoscut că este atras de frumoasa brunetă și speră la ceva mai mult.
„Este o femeie specială, minunată, îmi place mult, mult de ea. Însă, sunt mai timid și nu știu cum să abordez lucrurile.
Atunci când ești atras de cineva, spui anumite glume, care speri la un moment dat să poată ajunge la sufletul persoanei căreia îi sunt adresate…
Așa am făcut eu cu Elena la «Survivor», încercam să mă apropii de ea…”, a declarat Emanuel pentru WoWbiz.ro, în cadrul emisiunii Ștafeta mixtă.
Sursa: impact.ro