Emoție și bucurie au fost cuvintele de ordine pentru Anca Țurcașiu și partenerul ei, Călin Șerban, în această zi specială. Fiica acestuia, proaspătă absolventă a Facultății de Arhitectură din București, a fost sărbătorită de apropiați, iar cei dragi au fost alături de ea pentru a marca acest moment important din viața sa.

„Un vis împlinit, un nou început! Felicitări @mariairinaserban pentru absolvirea Facultății de Arhitectură! Suntem foarte mândri de tine, îți dorim să construiești cu pasiune și să ai parte de un viitor plin de satisfacții! P.S. Mândria din privirea unui tată spune totul!”, a scris Anca Țurcașiu pe rețelele de socializare.
Cuprins:
Povestea de dragoste a Ancăi Țurcașiu și Călin Șerban
Anca Țurcașiu și Călin Șerban se bucură de o relație frumoasă, iar cei doi au decis să nu legalizeze căsătoria, preferând să rămână parteneri fără acte. Aceștia se înțeleg de minune și consideră că legătura lor este solidă, chiar și fără formalități.
„Am zis că nu facem asta. Ne-am legat pe veci așa, de ce să depunem niște acte? Plus că fiecare dintre noi a fost căsătorit, pentru ce ne-ar trebui să ne legăm în felul acesta? Suntem amândoi bunici, ce ne-ar mai trebui”, a declarat Anca Țurcașiu, în emisiunea Furnicuțele.
Ce mănâncă Anca Țurcașiu pentru a se menține în formă
Recent, Anca Țurcașiu a împărtășit cu fanii ei de pe rețelele sociale cum își alege mesele în serile de vară. Aceasta optează pentru alimente ușoare, accesibile, care o ajută să se mențină în formă.
„Ce aleg eu să mănânc seară de seară din oferta atât de vastă și tentantă din bufetul suedez? Legume și proteină. Atât! N-am gena unei persoane slabe. Ca să mă mențin, fac eforturi de-o viață. Dar și legumele sunt grozave, atunci când sunt gătite bine. Vă îmbrățișez, seară frumoasă! Și, poftă bună”, a spus Anca Țurcașiu despre alegerile ei culinare.
