Home Stiri mondene Florin Dumitrescu, despre primele experienţe din bucătărie: „Am dat foc la o bucătărie”

Florin Dumitrescu, despre primele experienţe din bucătărie: „Am dat foc la o bucătărie”

de Clara

Florin Dumitrescu a intrat în bucătărie de mic, de la vârsta de doar 14 ani. De curând, juratul a vorbit despre momentul în care a păşit pentru prima dată într-o bucătărie, fiind o amintire mai puţin plăcută.

„La 17 ani, ca bucătar, câștigam de trei ori mai mult decât mama. Am scăpat o tavă cu mâncare pe jos în timpul service-ului şi am dat foc la o bucătărie. Norocul meu a fost că cineva a fost pe fază şi paguba n-a fost mare. În rest, nu prea, am mai întârziat mese, au fost scandaluri.

Era o cameră de trei pe patru, plină cu cartofi noi în saci. Treaba mea era să spăl fiecare cartof în parte cu buretele sub jet de apă. Ţin minte că m-am apucat la 11:00 ziua, iar, la 10:00 noaptea, terminasem abia doi saci. Când am ieşit de acolo, eram disperat, am plecat plângând, aşa am ajuns acasă. A fost traumatizant, nu mai voiam să mă întorc”, a spus acesta conform celor de la spynews.ro.

„În momentul în care înveţi meniul unui restaurant, schimbă restaurantul, nu ai de ce să mai stai acolo! După ce ajungi să fii foarte tare, adică să ştii să găteşti orice în mai multe feluri, atunci oricine îţi va da oricât ceri”, a mai spus acesta despre primul sfat pe care l-a primit.

Florin Dumitrescu stă foarte bine şi din punct de vedere personal, acesta având o familie minunată pe care a reuşit să o întemeieze alături de o parteneră exact aşa cum şi-a dorit.

„Totul a început cu un zâmbet. Ţi-ai făcut intrarea în viaţa mea într-un mare stil şi nu aveam de unde să ştiu atunci că viaţa mea o să se schimbe. Am început timid cu câteva scrisori trimise online, câteva momente frumoase pe terasă, dar fără niciun semnal că totul se va duce în direcţia asta. Doi copii, un credit la bancă, vis comun şi planuri de viitor până la bătrâneţe. Momentele în care toţi ne-au spus că suntem făcuţi unul pentru celălalt sunt epice. Momentul în care am cerut Universului să scoată în cale femeia vieţii mele nu îl voi uita niciodată, mai ales că te-a adus pe tine în viaţa mea…

Astăzi, după doi ani de la nuntă, după şase ani de când te-am cerut Universului, sunt mândru că ai ales să nu iubeşti pe altcineva în afară de mine. Te iubesc, femeie!”, a scris juratul în mediul online, în urmă cu mai bine de doi ani.

Sursa

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies