Gina Pistol a reușit să slăbească foarte mult după ce a născut. Aceasta a pornit treptat și, sub îndrumarea unui antrenor personal, a reușit să dea jos un număr impresionant de kilograme și într-un timp scurt.
„Nu cred că am slăbit foarte mult. Eu ajunsesem, dar rămâne între noi, la aproape 80 de kilograme, iar, acum, după cinci săptămâni și câteva zile, am 65, dar, la fel, rămâne între noi. Nu am timp acum și nici nu cred că am voie să fac mișcare, dar, când o să mă mai eliberez, o să mă apuc de mișcare”, a spus Gina Pistol pe pagina sa de Instagram.
„Este un copil de un an. Îi mulțumesc în fiecare zi pentru că este un copil minunat și lui Dumnezeu că mi-a dat așa un copil. Și așa mă simt binecuvântată cu acest copil. Mi se pare că i-aș forța mâna. El așază lucrurile așa cum e mai bine. Este un tată minunat. Nu că e tatăl copilului, dar e un tată minunat”, a mai spus prezentatoarea, conform cancan.ro.
Gina Pistol și Smiley sunt mai fericiți ca niciodată de când Josephine a venit pe lume
„Sunt fericit, râd mult și sunt recunoscător. Nu sunt, neapărat, senzații noi, mereu le-am avut, mă bucur că le retrăiesc zi de zi și că ele au atins alte cote.
Îmi place să mă joc, mă trezesc zâmbind și adorm tot așa. Am aflat că pot să fiu o «pernă» foarte bună și zi de zi, mai precis, seară de seară, mi se reconfirmă faptul că muzica are, parcă, somnifere în ea, dar și energizante, după caz (n.r. – râde). (n.r. – O zi din viața lor de familie) Începe cu zâmbete, îmbrățișări moi, joacă, povești.
Este foarte frumos dimineața, cel mai frumos. Seara nu reușesc mereu să fiu o piesă din puzzle, oricât m-aș strădui, dar, și când reușesc, îmi place tot și particip la tot. Suntem într-o continuă revelație și bucurie, nicio expresie a ei nu seamănă cu alta, este foarte veselă, comunicativă, expresivă, fiecare zi cu ea vine cu o comoară în plus”, a spus Smiley pentru cei de la libertateapentrufemei.ro…