Home Stiri mondene Iată care sunt noii membri ai juriului de la „Românii au talent”!

Iată care sunt noii membri ai juriului de la „Românii au talent”!

de Clara

Sezonul acesta, emisiunea „Românii au talent” a suferit câteva schimbări în ceea ce privește juriul. Acum, alături de Andra și de Andi Moisescu au venit Dragoș Bucur și Mihai Bobonete.

„Eu cred că românii chiar au talent, suflet mare și un simț al umorului foarte dezvoltat, așa că o emisiune care să caute și să dovedească aceste lucruri este perfectă! E o bucurie pentru mine să fac parte din echipa «Românii au talent» și să fiu în juriu alături de Andra, Andi și Bobo”, a declarat Dragoș Bucur.

„Sunt foarte fericit să mă aflu în postura de jurat, deoarece este show-ul pe care îl respect cel mai mult și care mi-a plăcut de la lansare. Îmi face plăcere să lucrez cu o echipă pe care, în mare parte, o cunosc și alături de care am lucrat la diferite proiecte. Pe colegii jurați îi cunosc foarte bine, pe fiecare în parte și simt că ne vom distra foarte tare. Abia aștept să mă distreze și pe mine altcineva pentru că, de obicei, eu fac lumea să râdă. Acum, sunt în fața scenei și aștept să văd ce înseamnă să fii român talentat”, a spus Mihai Bobonete, potrivit celor de la romaniiautalent.protv.ro.

„Sezonul 11 «Românii au talent» nu mă va mai găsi la masa juriului. Experiența «Românii au talent» este fantastică; am fost martor și am jurizat reprezentații de nivel mondial și am avut ocazia să lucrez cu o echipă fantastică. Mulțumesc Smiley, Pavel Bartoș, Andra Andi Moisescu, Florin Călinescu, mulțumesc întregii echipe PRO TV și vouă, cei care ați confirmat de fiecare dată că «Românii au talent» este, fără îndoială, cel mai bun show de entertainment din Romania. Mult succes în noul sezon și în noua formulă! Va asigur că ne vom revedea curând”, a scris Mihai Petre pe rețelele de socializare.

Sursa

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies