Home Stiri mondene Iată câte mii de euro a costat inelul de logodnă al Antoniei!

Iată câte mii de euro a costat inelul de logodnă al Antoniei!

de Buinoschi Andreea

După aproximativ zece ani de relație, Alex Velea a cerut-o în căsătorie pe Antonia. Momentul a fost așteptat cu mare nerăbdare atât de către cei doi îndrăgostiți, cât și de fanii lor.

Potrivit jurnaliștilor de la fanatik.ro, inelul cu care Antonia a fost cerută de soție este făcut din aur alb de 18 K și împodobit cu diamante de 0,7 ct, are safire galbene de 0,68, având, în total, 48 de diamante, 20 de safire și 68 de pietre. Inelul de logodnă a costat aproximativ 4.000 de euro, gramajul lui fiind de cca. 8 grame.

Alex Velea și Antonia au postat aceeași fotografie, dându-le fanilor vestea cea mare. După ce toată lumea a aflat că cei doi, în sfârșit, vor ajunge în fața altarului, Alex Velea a oferit câteva declarații în cadrul emisiunii XNS, spunând că cererea în căsătorie ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu aproximativ doi ani, dar sectorul profesional s-a intersectat cu cel personal. Acum, cei doi se pregătesc pentru marele eveniment, iar fanii abia așteaptă să îi vadă în fața altarului.

„A venit pandemia și n-am putut să o cer, am vrut prima oară să o cer când am inaugurat casa și erau toți prietenii noștri, dar eu am plecat, între timp, la «Asia Express», dar, când m-am întors, a venit pandemia. După care am început să muncesc foarte mult, am scos proiectul de trapanele.

Am avut grijă să duc până la cap toată treaba și am vrut să o surprind. (…) Nu se aștepta, s-a emoționat și ea, a lăcrimat, amândoi am fost emoționați, ne-am luat în brațe, ne-am pupat, ne-am jurat iubire veșnică. Am fost o reală surpriză, aș fi vrut să-i zic mai multe cuvinte, dar m-am emoționant…

Ea nu credea, ea credea că suntem acolo să facem doar un podcast”, a spus Alex Velea în cadrul emisiunii lui Dan Capatos.

Sursa

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies