Home Stiri mondene Iată câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru a-ți cânta Culiță Sterp la petrecere!

Iată câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru a-ți cânta Culiță Sterp la petrecere!

de Buinoschi Andreea

Culiță Sterp s-a întors din Republica Dominicană deoarece partenera sa mai are foarte puțin și va aduce pe lume primul lor copil. Acum, datorită faimei pe care a primit-o odată cu emisiunea Survivor, Culiță a mărit și tariful pe care îl cere pentru un eveniment.

Conform declarațiilor managerului acestuia, Culiță cere suma de 5.000 de euro, acesta garantând un show întreg, care se întinde pe toată seara, alături de o formație de profesioniști.

„Pentru o nuntă, Culiță Sterp încasează, acum, 5.000 de euro. Da, vine cu formația, șase sau șapte persoane. Normal, ține toată nunta, cântă toată noaptea”, a spus managerul acestuia, pentru cei de la fanatik.ro.

De curând, acesta s-a întors în România, după ce a fost descalificat din emisiunea filmată în Republica Dominicană. Culiță, după ce a revenit în țară, a fost invitat în cadrul emisiunii Teo Show, unde a vorbit despre experiența Survivor, dar și despre ce l-a determinat să părăsească această competiție.

„Este cea mai grea perioadă din viața mea. Eu, când am plecat la «Survivor», am crezut că nu voi rezista mai mult de două, trei luni. Când am văzut că s-au făcut cinci luni, am zis: «Aoleu, se naște băiatul meu!». Mai ales în ultima lună, o visam pe Daniela. Am visat că a născut și că băiatul meu avea șapte ani și a venit la «Survivor». Îmi stătea gândul numai acasă. Nu mai puteam continua.

Aici e premiul «Survivor», la ea în burtă! Mama și-a dorit să vin cu trofeul acasă, dar a recunoscut și ea că trofeul meu e copilul. Dacă nu era situația de așa natură, mă vedeam câștigător! Aveam foarte mulți susținători, mă votau și mai tare când am zis că vreau să plec. Am slăbit 17 kilograme în Dominicană. Am avut 105 când am plecat și, acum, am 88”, a spus manelistul în cadrul emisiunii lui Teo Trandafir, care este difuzată la Kanal D…

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

Loading..