Home Stiri mondene Iată ce s-a întâmplat cu fostele soții ale lui Donald Trump!

Iată ce s-a întâmplat cu fostele soții ale lui Donald Trump!

de Buinoschi Andreea

Președintele Statelor Unite ale Americii a ajuns în fața altarului de trei ori, dar, cu toate că apoi a semnat și actele de divorț, a rămas în relații foarte bune cu fostele sale partenere.

Primul mariaj al președintelui a fost destul de mult în atenția presei, motiv pentru care următoarele două au fost ținute departe de ochii tuturor. În urma primelor două mariaje, Donald are patru copii.

La mijlocul anilor 1970, Trump își întemeia o familie cu Ivana, o femeie de origine cehoslovacă. Aceasta a practicat sport de performanță, pentru ca, ulterior, să defileze pe marile scene ale lumii.

Cei doi s-au căsătorit pe data de 7 aprilie 1977, nunta fiind extrem de luxoasă. Donald și Ivana au trei copii împreună: Eric, Donald Jr și Ivanka. Mai mult decât atât, fosta sa soție a fost și partenera sa de afaceri, fiind cea care supraveghea decorările hotelurilor pe care președintele le deținea. În anul 1992, cei doi au divorțat, iar Ivana a primit 14 milioane de dolari și mai multe proprietăți imobiliare.

„Când oamenii întreabă, spun că în spatele oricărei femei de succes este un bărbat șocat. Donald mi-a dat o șansă. Am venit în America și eram săracă. Aveam gusturi bune, așa că am devenit responsabilă de design interior”, a declarat aceasta, cu patru ani în urmă.

Nici bine nu s-a terminat divorțul, că Trump este văzut la brațul unei alte femei, Marla Maples. Un an mai târziu, aceștia se căsătoresc și, tot în 1993, se naște copilul lor, Tiffany. După trei ani de căsnicie, Trump și Marla semnează actele de divorț. Cei doi au divorțat din cauza faptului că Maples a avut o aventură cu una dintre gărzile de corp ale lui Trump.

Melania este a treia soție a omului de afaceri. Cei doi au un băiat și sunt căsătoriți de 15 ani…

Sursa

 

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies