Home Stiri mondene Iată cum vor împărţi Antonia şi Vincenzo custodia fiicei lor!

Iată cum vor împărţi Antonia şi Vincenzo custodia fiicei lor!

de Clara

Antonia a spus că, în cele din urmă, a reușit să divorțeze de Vincenzo Castellano. După mai mulți ani în care au încercat să se despartă și din punct de vedere legal, aceștia au putut oficializa despărțirea lor și în acte.

„Am încheiat divorţul. Chiar s-a încheiat divorțul, inclusiv în act. Am stabilit să petreacă timp și la mine, în România, cu noi. Lucruri absolut normale. Nu am lipsit de la nicio aniversare din viața ei, mai puțin de la cea de anul trecut, unde nu am putut ajunge din cauza unor complicații impuse de pandemie și a fost unul dintre momentele extrem de grele, în care am suferit enorm. De regulă, își face ziua de naștere în Italia, așa că și anul acesta voi fi acolo alături de ea”, a spus Antonia pentru cei de la viva.ro.

De curând, Alex Velea și Antonia au transmis un mesaj în mediul online, spunând că au decis să îi dea în judecată pe toți cei care au cuvinte mai puțin frumoase de spus la adresa lor.

„S-au făcut numeroase acuzații de bullying la adresa mea și a Antoniei, acuzații nefondate, fără dovezi, cu scop evident defăimător, inițiate de persoane care au ales să creeze un circ mediatic pentru a beneficia de atenție, care au apelat la solidaritate din partea opiniei publice, transformând totul într-o campanie de bullying la adresa noastră.

Am preferat să nu comentăm nimic pe baza acestui subiect și să ne concentrăm pe proiectele noastre și să ne protejăm familia de această situație însă, din păcate, pentru că bullying-ul este îndreptat către noi prin mesaje, comentarii și postări din ce în ce mai agresive, vom acționa în instanță aceste persoane pentru a se putea face dreptate și pentru a lămuri această situație care a dus la un val de ură și de jigniri nemeritate. Noi vom continua să ne «focusăm» pe proiectele noastre și pe familia noastră, pentru că acestea sunt aspectele fundamentale din viața noastră”, a scris Alex Velea în mediul online…

Sursa

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies