Home Stiri mondene Ioana Ginghină, a răbufnit după ce a fost criticată pentru că a pozat în costum de baie

Ioana Ginghină, a răbufnit după ce a fost criticată pentru că a pozat în costum de baie

de negriuelena

Ioana Ginghină, în vârstă de 42 de ani, arată foarte bine și se mândrește cu silueta sa de vis,

motiv pentru care nu se sfiește să încarce pe conturile sale de socializare fotografii în care apare îmbrăcată în costum de baie.

Cu toate că primește o mulțime de complimente, există și persoane care o critică pentru felul în care se expune în mediul online.

Actrița a luat atitudine și a transmis un mesaj dur tuturor celor care nu sunt de acord cu postările sale.

„Textul era de genul «la vârsta ta mai pozezi așa…» asta varianta soft, pentru că am avut parte și de alte texte

pe care am ales să le șterg din mintea mea, de cum le-am auzit”, a scris Ioana Ginghină pe blogul personal.

Aceasta susține că nu o interesează ce spune lumea și nu mai bagă în seamă răutățile, întrucât pentru ea contează doar părerea persoanelor apropiate.

„Nu mă mai interesează de mult ce zice lumea. Am cercul meu, mic, de familie + prieteni,

care contează și pe care sunt dispusă să îi ascult, însă nu am putut să nu observ și chiar să învăț din acestă experiență”, a adăugat Ioana Ginghină.

În plus, nu este prima dată când este criticată.

În urmă cu ceva timp, Ioana Ginghină a dat-o exemplu pe Jennifer Lopez, care, deși are 50 de ani, nu își arată vârsta și pozează sexy, iar oamenii o percep cum nu se poate mai bine, fără a o critica…

Sursa: spynews.ro

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies