Home Stiri mondene Iulia Vântur, primele declarații despre copilul său și al iubitului ei

Iulia Vântur, primele declarații despre copilul său și al iubitului ei

de Clara

De zece ani, Iulia Vântur locuiește în India. Deși are o relație solidă, artista este întrebată deseori când va avea un copil. Aceasta a răspuns întrebării care stă pe buzele tuturor, lăsând să se înțeleagă faptul că nu exclude această posibilitate.

„Sunt la casa mea, nu vi se pare?! Dac-o vrea Cel de Sus, o să avem și copii!”, a spus aceasta penyru cei de la click.ro.

„Fiecare zi e diferită, de regulă, însă acum, în izolare, zilele trec printr-o oarecare rutină: meditație, cafeaua de dimineață cu prietenii, cardio și gym, fac antrenament cu Cristi Geamăn prin zoom, chiar dacă el e în România, iar eu, în India. Dacă vrei, poți! Apoi prânz, lecția de canto, bicicletă sau yoga, stretching, masterclass-uri de actori, muzică, timp petrecut cu prietenii, întâlniri «prin telefon».

Mai și muncesc în izolare: am dublat pentru filmul pe care l-am filmat în urmă cu patru luni, în Londra, «Leila & Manju», am înregistrat câteva piese. Una dintre ele a fost compusă în aceeași frecvență cu cea a pământului, ca o rugăciune, în scop caritabil, pentru a strânge fonduri pentru familii nevoiașe. Am fost parte în diverse acțiuni umanitare, în special în această perioadă, când oamenii au fost în impas”, a spus aceasta, în urmă cu ceva timp, pentru aceeași sursă.

Iulia Vântur a spus ce părere are despre viața de familie

„Odată ce am descoperit mai mult lumea, o cultură diferită, m-am descoperit pe mine mai mult. Acum, sincer, nu ştiu dacă îmi mai doresc atât de mult să mă căsătoresc. Cu siguranţă un copil este un dar de la Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu consideră că e bine să am un copil, atunci îl primesc cu drag. Însă, în privinţa căsătoriei, nu sunt sigură că mai e ceea ce îmi doresc. Uitându-mă în jurul meu, nu ştiu dacă asta e varianta câştigătoare pentru doi oameni care se iubesc.

Simt că te încorsetează mai mult şi că te limitează mai mult. Se întâmplă ceva. Întotdeauna am crezut că oamenii nu au de ce să se schimbe, e doar un act. Dar se întâmplă ceva intern, habar n-am. Dar nu mi se mai pare atât de atractiv, sinceră să fiu”, a declarat Iulia Vântur la Antena Stars.

Sursa

Sursa

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies