Emisiunea de marți seară de la Pro TV a fost marcată de un moment emoționant pentru un competitor, în căutarea premiului de 75.000 de euro. Proba de gătit a reprezentat o adevărată provocare, având în vedere condițiile impuse de colegii de competiție.
Concurenții au fost provocați să pregătească un preparat inspirat din preferințele unui coleg, având de respectat două direcții clare: un ingredient sau preparat preferat și un altul pe care acesta din urmă nu îl tolera.
„Nu gătesc porc”

Pentru Mohannad Zaid, cunoscut sub numele de „Habibi din Zalău”, această provocare s-a dovedit a fi una dificilă. El a fost desemnat să gătească carne de porc, în timp ce era nevoit să evite coriandrul, considerat neplăcut de un coleg.
După primirea sarcinii, Habibi a declarat: „Nu pot să mănânc porc, nu pot să gătesc, nu pun mâna niciodată în viața mea pe porc!” Emoțiile l-au copleșit, iar lacrimi au început să-i curgă atunci când s-a îndreptat spre cămară. „O să plec acasă, nu o să gătesc! Nu gătesc porc”, a adăugat el, vizibil afectat.
Cătălin Scărlătescu, unul dintre jurați, a intervenit, afirmând: „El e musulman și nu are nimeni nimic cu religia lui, dar nu înțeleg. Poate să pună mâna pe porc. Nu trebuie să îl guste, e doar o carne.”
Reacția lui chef Bontea
Chef Sorin Bontea a intervenit în discuție, oferindu-i lui Mohannad două opțiuni: să gătească preparatul cu porc sau să treacă direct la un test sub presiune. „Dacă-ți pui mănuși, nu atingi carnea. Nu te supăra, ești în România, noi mâncăm carne de porc. Asta nu înseamnă că nu va trebui să gătești niciodată porc. Nu ai cum! Nu poți să eviți asta”, a explicat Bontea.
„Eu iubesc România, dar eu vreau să-mi respect religia”, a replicat Habibi, subliniind conflictul între tradiție și obligațiile competiției.
Varianta propusă de Cătălin Scărlătescu
Într-o încercare de a-l ajuta, chef Cătălin Scărlătescu a sugerat ca Habibi să gătească un preparat cu coriandru, ingredientul pe care colegul său nu îl suportă. De asemenea, o altă concurentă, Maria Borghina, a ridicat o întrebare în legătură cu cine va juriza preparatul realizat, participanții sau chefi.
Ce a gătit până la urmă
În cele din urmă, Habibi a optat să gătească un ceviche, un preparat din pește crud „gătit” prin marinare în suc de lămâie, folosind coriandrul. Totuși, jurații au constatat că peștele nu a fost pregătit corect, iar oasele descoperite în farfurie i-au adus critici severe.
Astfel, Habibi a ajuns la testul sub presiune, înfruntând o nouă provocare. De menționat că el are experiență în emisiunile culinare, reușind să ajungă în semifinala de la „Chefi la cuțite” în 2023, care a fost jurizată de aceleași nume cunoscute: Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu.
