Home Stiri mondene Laura Cosoi vorbește despre greutățile pe care le-a întâmpinat în timpul sarcinii

Laura Cosoi vorbește despre greutățile pe care le-a întâmpinat în timpul sarcinii

de Buinoschi Andreea

În curând, Laura Cosoi va naște cel de-al doilea copil al său, care este tot o fetiță. Deși sarcina este una dintre cele mai frumoase perioade din viața unei femei, aceasta nu este lipsită de greutăți, iar Laura a vorbit despre ele.

Primul lucru pe care l-a spus aceasta a fost că totul se întâmplă atunci când trebuie, când vrea Dumnezeu, dar și că în viață trebuie doar să ai răbdare. „Aceasta este ceea ce le-aș spune celor care întâmpină dificultăți să devină mame: să aibă răbdare. Din proprie experiență, am observat că nimic nu se întâmplă când vreau eu sau Cosmin, ci cu un rost, într-un moment oportun, dat de Dumnezeu. Și, iată, la cea de-a doua sarcină, lucrurile s-au întâmplat mai repede, deși, încă de când am născut-o pe Rita, ne-am dorit să aibă alături de ea o soră sau un frate. Dar învățasem deja că trebuie să am răbdare”, a scris aceasta pe blog.

De asemenea, și comunicarea cu partenerul de viață se află pe primele locuri și nu trebuie neglijată. „Se poate întâmpla ca unul să-și dorească mult, iar celălalt să nu fie pregătit, așa că abordarea subiectelor acestora este necesară”, a declarat aceasta.
„Nimic din ce se întâmplă nu e fără un scop, fără să ne învețe o lecție. Așa că cea de-a treia lecție pe care am învățat-o a fost să-mi ascult instinctul. Nu mi se pare în regulă să tot citești pe internet din surse dubioase, să discuți cu foarte multe persoane și să te împrăștii. Eu, spre exemplu, când îmi doresc ceva, nu discut decât cu una, cel mult două persoane foarte apropiate, pentru că nu vreau să fiu influențată, deturnată de la instinctul meu”, este a treia lecție de care viitoarele mămici trebuie să țină cont.

„Cele nouă luni de-asta sunt făcute. Slavă Domnului, nu mai suntem ca femeile de altădată, să ne așteptăm soții să vină de la luptă, să îi hrănim. Vremurile pe care le trăim și tehnologia ne ajută, ne fac viața mai ușoară, astfel încât să putem avea un ritm autoimpus. Așa că, dacă vrei să lași vasele nespălate câteva ore, lasă-le! Nu vrei să faci ordine în șifonier, nu face! Bine e să nu pui presiune pe tine, pentru că stările de anxietate se vor amplifica”, a scris în continuare Laura.


Aceasta a avut și câteva cuvinte de spus legate de kilogramele care vin la pachet: „Pe de-o parte, sunt kilogramele luate, care sunt greu de dus. Dacă vrei să știi cam cum ar fi, cară cinci, șase, sticle de apă de doi litri și poți să-ți faci o idee! E adevărat că acumulezi treptat, dar până la urmă tot acolo ajungi. Dar asta mi se pare irelevant. E puțin important că ai luat 10, 12 sau 20 kg. Totul e să te situezi în parametrii de bun-simț. Să nu dăm iama în frigider, nici să ne înfometam. Să nu ne alintăm, să nu fim răsfățate, ci să încercăm să fim utile. Să ne menajăm, dar nu ca și când am suferi de o boală. Cred că e important să înțelegem procesul și să ne pregătim dinainte pentru transformările care vor apărea”…

Sursa

loading...

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies