Home Stiri mondene Laura Cosoi vorbește despre schimbările prin care trece din cauza sarcinii

Laura Cosoi vorbește despre schimbările prin care trece din cauza sarcinii

de Clara
  • Laura Cosoi mai are doar câteva zile până va aduce naște din nou și tot o fetiță.
  • Actrița a vorbit despre toate schimbările care au apărut în viața ei, odată cu noua sarcină.
  • Aceasta și-a acceptat corpul în noua lui formă.

Laura Cosoi mai are doar câteva zile până va aduce pe lume cel de-al treilea copil. Așa cum ne-a obișnuit de fiecare dată, actrița și-a deschis sufletul și a vorbit despre toate schimbările care au apărut în viața ei, odată cu noua sarcină.

Kilogramele din sarcină nu mai reprezintă niciun secret pentru nimeni, însă fosta iubită a lui Smiley a spus că a învățat să le accepte, deoarece aceste schimbări o ajută să aducă pe lume un copil.

Laura Cosoi este împăcată cu schimbările corporale

„Da, e adevărat, sunt niște kilograme în plus, iar corpul arată altfel față de imaginea proiectată în mintea noastră în mod obișnuit. Cu toate astea, kilogramele nu vin chiar peste noapte, ci treptat, așa că ai timp să te obișnuiești cu gândul. Nu e ca și când m-aș trezi într-o dimineață cu 10 kg în plus față de ziua anterioară. În cazul ăsta, mai mult că sigur aș avea un șoc.

Dar la prima sarcina știam – cel puțin în teorie – ce va urma. Am observat corpul, i-am admirat inteligența și am acceptat noile proporții, precum și celelalte neplăceri firești din sarcina: poate uneori greață, somnolență, faptul că mergi la baie de te plictisești și toate celelalte binecunoscute mămicilor. Pe unele le-am depășit cu diferite remedii (naturiste, în general), pe altele le-am răbdat, pentru că nu am avut ce face.

Am încercat cât de cât să mă pregătesc psihic pentru schimbări, ceea ce, până la urmă, poate că a contat. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am început să văd că întâmplarea asta pe care o poate trăi orice femeie e un adevărat miracol. Și atunci am început să mă bucur de el. Partea bună e că o stare psihică bună te ajută și în plan fizic”, a mărturisit actrița pe blogul său.

Aceasta nu se vedea născând natural

„M-am descoperit treptat de-a lungul timpului, inclusiv nașterile naturale nu au fost de la început în plan. Nici nu mi-am imaginat vreodată că voi naște natural. Eu am spus dintotdeauna că nu voi naște natural, că eu trăiesc într-un secol, în niște ani, pot să aleg, pot să beneficiez de niște avantaje ale medicinei.

Acum alegem varianta comodă, mai scurtă, prescurtările sunt la modă. În momentul în care am rămas însărcinată, mi s-a inoculat așa, ceva și nu mi-am pus problema să nasc altfel decât natural. Nu mi-a fost frică. Mi s-a părut, de fapt, că așa a fost dintotdeauna”, a continuat aceasta.

Sursa

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies