Home Stiri mondene Maia Morgensetrn și fostul său soț, Claudiu Istodor, cuplu într-un serial nou. Ce spun aceștia despre relația lor

Maia Morgensetrn și fostul său soț, Claudiu Istodor, cuplu într-un serial nou. Ce spun aceștia despre relația lor

de negriuelena
loading...

Maia Morgenstern şi Claudiu Istodor sunt interpreții unor personaje-cheie într-un nou serial, Sacrificiul, ce va avea mult așteptata premieră pe 11 septembrie, la Antena 1.

Cei doi mari actori au vorbit, cu această ocazie, într-un interviu, despre relația lor, atât din fața camerelor de filmat, cât și din spatele acestora.

Maia Morgenstern şi Claudiu Istodor au fost căsătoriți timp de 16 ani, din 1983 până în 1999.

Cu toate că s-au despărțit demult, aceștia au rămas în relații bune și sunt profesioniști, având numai cuvinte de laudă unul la adresa celuilalt.

„Noi lucrăm demult împreună încă de când eram la Piatra Neamţ. Pentru prima oară, dacă îmi aduc bine aminte, am fost distribuiți împreună când eu aveam 25 de ani, iar ea, 23”, a dezvăluit Claudiu Istodor.

Acesta îi va da viață lui Ştefan Oprea, un bărbat extrem de bogat și fără scrupule, care este în stare de orice pentru bani.

„Maia este o actriţă excepțională, în sensul că alta ca ea nu există. E aproape un fenomen al naturii şi sunt doar câţiva actori despre care aş putea să spun asta.

De asemenea, este şi foarte, foarte serioasă cu meseria pe care o face, niciodată nu face niciun rabat, nu o interesează altceva decât rolul pe care îl face atunci”, a mai spus Claudiu Istodor.

„Claudiu Istodor este tatăl fiului meu, Tudor Aron Istodor, și asta nu se va schimba niciodată.

Claudiu Istodor este un formidabil actor, pentru care am o admirație și am avut întotdeauna un respect extraordinar pentru creația artistică a domniei sale.

Este un actor surprinzător, este un actor care știe să îmbine umorul cu tragismul, luciditatea cu neașteptatul.

Pur și simplu îl admir enorm, enorm enorm! Mi se umple sufletul de admirație, de respect. E atât de interesant, învăț de la el, și nu numai eu, ci și actorii foarte tineri, și există o comunicare perfectă.

Asta mă bucură cel mai mult, și asta nu poate decât să înlesnească, să facă ușoară, plăcută și extrem de eficientă munca actorilor.

Și vreau să spun un cuvânt de mulțumire și de recunoștință pentru întreaga echipă de filmare”, a povestit Maia Morgenstern, potrivit VIVA!…

Surse: okmagazine.ro, viva.ro

loading...

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

error: Alert: Content is protected !!