Home Stiri mondene Maria Constantin îi dă replica Biancăi Drăgușanu

Maria Constantin îi dă replica Biancăi Drăgușanu

de Clara

În cadrul unei emisiuni televizate, Bianca Drăgușanu a făcut o remarcă la adresa Mariei Constantin. Acum, artista a reacționat, după ce fosta prezentatoare TV a spus că una dintre ținutele pe care Maria Constantin le-a purtat nu era originală.

„Eu nu am treabă cu lucrurile astea. Eu, pur și simplu, hainele respective le-am luat, pentru că am vrut să o ajut pe o fată care se descurcă foarte greu și care are doi copii de crescut, iar hainele respective le aduce fata. De unde le aduce, este strict problema ei. Eu am vrut să o ajut, să-i fac o postare, ca oamenii să cumpere de la ea. Asta a fost sugestia pe care am făcut-o eu. Acum prea puțin important este dacă este fake sau nu este fake, mai ales în momentul în care nu ai ce pune copiilor pe masă să mănânce”, a spus Maria Constantin.

Maria Constantin o cunoaște pe fata de la care a cumpărat

„Eu asta am făcut. Am vrut să o ajut pe o fată care-mi este dragă. Eu admir femeile care sunt independente, care vor să se descurce singure și tocmai de asta am vrut să o ajut. E prea puțin important dacă hainele alea sunt fake sau sunt originale. Este o modă. Eu, de exemplu, dacă nu-mi permit să cumpăr niște haine de firmă, mai bine îmi cumpăr niște haine normale, care nu trebuie să aibă neapărat inscripționat un brand sau eu mai știu ce. Deci eu sunt de principiul că, mai bine cumpăr ceva normal, pe bugetul pe care mi-l permit și, astfel, o să arăt tot timpul perfect.

Dar numai că, în România, este trendul acesta, inclusiv și cei care vând la magazin au haine de brand sau eu mai știu ce firme. Ăsta este un trend în România. Eu, pur și simplu, n-am vrut decât să o ajut pe fata respectivă. Foarte multe fete se îmbracă de firmă, nu contează dacă sunt fake-uri sau nu, dar le place, cumva, să-și arate firmele pe ele. Eu am vrut doar să ajut și să fac o faptă bună pentru fata respectivă”, a spus Maria Constantin pentru cei de la wowbiz.ro.

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies