La 14 ani, Andrei a ales să facă una dintre cele mai rare meserii din România. A început cu un pachet de cărți de joc ca pe o joacă și a transformat-l treptat într-o meserie care cere exersare, răbdare și multă atenție la detalii. Astăzi, spectacolul său de close-up magic combină umorul cu elementul de uimire și ține publicul la distanță de ecranul mare: magia lui funcționează cel mai bine la câțiva metri, față în față cu oamenii.
Cuprins:
De la fascinație la spectacol
Andrei, eu nu aș numi magie ceea ce faci tu. I-aș spune meserie, talent ieșit din comun…
Eiii, nu cred că sunt așa special… Poate singura diferență față de alții e iubirea asta absolută pentru pachetul de cărți, care înseamnă foarte mult pentru mine și multă muncă, răbdare, exercițiu, depresie, răbdare, exercițiu, exercițiu, exercițiu, exercițiu. Însă nu mă simt ca Messi cu balonul de aur.
Ce frumos! E ca un cimitir plin de lumânări!
Nu cunosc mulți oameni care la 14 ani au știut că un pachet de cărți este viitorul lor. Sau că este viitorul lor obiect de joacă. Și de meserie, și de trai.
La 14 ani, Andrei a ales să facă una dintre cele mai rare meserii din România după ce a văzut pentru prima dată un număr de magie. Până atunci visa la meserii variate — regizor, actor sau chiar șofer de tir — dar jocul cu cărțile i-a schimbat direcția. Manevrarea pachetului i-a dat libertatea de a construi propriul spectacol: scrie textul, decide ritmul și joacă roluri fără a fi avut o școală formală de actorie, doar un curs de improvizație.
Close-up: intimitate, tehnică, empatie
Tipul de spectacole pe care le propune — close-up magic — funcționează doar în proximitatea publicului. Andrei explică că în săli mari, ca Sala Palatului, trucurile își pierd mult din efectul personal și din contactul direct cu spectatorii. Acolo unde e aproape de oameni, el poate combina mijloacele tehnice cu un text bine lucrat și cu momente comice care descătușează energia din sală.
„Ceea ce faci tu vindecă depresia.” Asta i-a spus odată un spectator după un moment static la o masă, când, pentru câteva minute, a uitat de gândurile care-l apăsau. Astfel de reacții îi confirmează lui Andrei valoarea unei magii apropiate și explică de ce consideră că arta aceasta are nevoie să fie văzută în spații mici, la distanță mică de public.
Câte pachete de cărți ai?
Hai să zicem că nu-mi e teamă pentru următoarele două săptămâni că rămân fără…
Andrei pune mare preț pe calitatea uneltei sale: pachetele de cărți. Nu sunt doar un instrument; sunt rezultatul multelor ore de exercițiu și finețe. Controlul mișcărilor, calculul unghiurilor și lecțiile învățate din repetiții sunt acele elemente care transformă o manevră tehnică în moment real de uimire.
Învățare, comunitate și etică
Deci nu există o școală de magicieni.
Există cursuri, seminarii și resurse — cărți, DVD-uri, întâlniri — dar nu o școală acreditată care să garanteze „atestatul” de magician. Andrei s-a format mai mult autodidact, combinând materiale studiate cu mult exercițiu personal. Intrarea în Magic Circle de la Londra a fost un proces formal: recomandări, plata taxei și o prezentare în fața unui juriu care a evaluat o rutină de opt-nouă minute. Cardul de membru îi oferă acces la comunitate și resurse, mai ales în Marea Britanie, unde apartenența poate deschide uși în fața organizatorilor de evenimente.
Și ce faci cu el? Adică, ce avantaje ai?
Dacă aș sta în Londra, aș avea avantaje, dar aici nu. Clubul are întâlniri lunare, Regele Charles este membru, dar și Copperfield, Dynamo și alții. Am acces la librăria lor, la întâlnirile de luni. În UK, te ajută când te cheamă organizatorii de evenimente, pentru că e una dintre primele întrebări pe care le pun, dacă ești membru.
Care a fost, nu știu, un truc pe care l-ai muncit foarte mult și care te-a solicitat?
Întotdeauna ultimul. Mă frustrează procesul de stăpânire a mișcărilor. Pentru că nu e vorba doar de stăpânirea mișcărilor, ci și de calcularea unghiurilor. Trebuie să știu mereu unde stă omul, cum țin cartea, în timp ce spun textul, în timp ce încerc să fiu antrenant, în timp ce zâmbesc. Devine frustrant, pentru că lucrez și la prezentare, și la unghiuri, la tot ce ți-am spus.
Greșelile fac parte din meserie și pot fi convertite în momente salvatoare: Andrei povestește cum la primul lui show a reușit să tranșeze o eroare tehnică prin autoironie și adaptare, iar publicul a primit momentul ca pe o glumă, transformând un potențial eșec într-un succes temporar.
Și ce faci cu el? Adică, ce avantaje ai?
Dacă aș sta în Londra, aș avea avantaje, dar aici nu. Clubul are întâlniri lunare, Regele Charles este membru, dar și Copperfield, Dynamo și alții. Am acces la librăria lor, la întâlnirile de luni. În UK, te ajută când te cheamă organizatorii de evenimente, pentru că e una dintre primele întrebări pe care le pun, dacă ești membru.
Ok. Uite, se vede că n-am jucat.
Da, la un meci de poker privat poți să mă întrebi dacă… dar și aici sunt două direcții de discuție: cunosc mișcări care ar ajuta? Da. Aș putea să le fac? Nu. Există o luptă și o frustrare între magicieni și card sharks, așa-numiții rechini ai cărților. Unii își dedică talentul și timpul pentru a face lucruri invizibile cu un pachet de cărți în scopuri ilegale, ceea ce creează o delimitare clară între divertisment și practici periculoase.
Contează să ai cărți noi la fiecare număr?
Nu, dar ajută… Contează și calitatea lor. Sunt unealta mea, de aceea trebuie să fie cea mai bună!
Partea luminoasă a meseriei este aceea de a trăi din a produce uimire și zâmbete. Partea întunecată rămâne nevoia de a convinge publicul că magia nu e doar pentru copii și că poate fi o formă de divertisment matur, care spune povești și creează emoții autentice. Și, da, există provocări legate de reacțiile oamenilor: aroganța sau încercările de a interveni în execuție pot pune probleme, dar experiența învață cum să gestionezi astfel de situații.
Care e partea luminoasă și care e partea întunecată la ceea ce faci tu?
Luminoasă? Că fac asta ca job. Că tot ce trebuie să fac eu este să dau ce-i mai bun din mine doar cu un pachet de cărți în fața unui public. Iar partea întunecată e că lumea nu știe că are nevoie de magie. Că încă trebuie s-o conving să-i dea o șansă.
Care au fost momentele magice din viața ta?
Unul este pe cale să se întâmple, venirea pe lume a fetiței mele, dar până acum, magică cred că a fost alegerea acestei meserii și a faptului că până la această vârstă am reușit să fiu cu ele alături (cărțile de joc-n.m) și să trăiesc din asta. Și mai e ceva magic: că pot aduce zâmbete pe fețele oamenilor. Și uimire, desigur. Iar dacă prin intermediul magiei mai cunosc și oameni mișto, e cu atât mai minunat!
Cum te influențează oamenii care te privesc din public? Că privirile pot fi de toate felurile- arogante, sceptice, uimite, amuzate, sceptice…
Nu mă mai afectează, pentru că am căpătat experiență, dar înainte mă afectau. Aroganța, mai ales, mă afecta. Dar azi sunt imun, sunt maturizat, nu le mai iau personal, știu să dezamorsez multe „bombe”.
Ți s-a întâmplat să greșești?
Da, și ieri mi s-a întâmplat. Dar nu fac greșeli care nu se pot repara. Partea faină a magiei este că nu știi ce urmează. Dacă îți spun că asta este cartea ta și nu e, atunci știu că am greșit, și dacă îmi zici că nu e asta, e 8 de treflă, atunci eu zic că e minciună fiindcă singura carte din buzunarul meu este… 8 de treflă și uite așa repar…
Ești un #peopleperson?
Da. De când mă știu. De mic voiam să lucrez undeva unde oamenii abia așteaptă să ajungă și acolo să fac ceva care să-i bucure. Am învățat să fac o magie care e mai mult despre celălalt, decât despre mine.
Mai multe pe cristinastanciulescu.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp