Home Stiri mondene Mihai Bobonete a făcut cunoştinţă cu P!nk

Mihai Bobonete a făcut cunoştinţă cu P!nk

de Buinoschi Andreea

Mihai Bobonete a povestit, de curând, despre un eveniment prin care multe persoane şi-ar dori să treacă. Acesta s-a întâlnit cu celebra artistă P!nk, dar, iniţial, comediantul nu a recunoscut-o, deşi numele ei fusese menţionat de persoana cu care se afla în acel moment.

Mai mult decât atât, Bononete a creat şi un moment mai puţin plăcut care a devenit sursa de amuzament a zilei respective.

„Erai față în față cu o tipă blondă, când m-ai văzut, ai schimbat privirea. Știu că m-am pus în fața ta, am și împins-o un pic și-am început: «Dane, avem o problemă cu microfonul». Tu aveai șocul ăla, când vezi prostul din fața ta și mi-ai zis: «Băi, Bobo, fă și tu cunoștință cu Pink!». Iar eu: «Da, Bobo! Deci, băi, Dane, nu mai merge microfonul, am găsit unul ieftin la Muzica, 400 de euro». Și-i dădeam înainte.

Tu ai văzut că am împins-o pe aia, iar eu am dat mâna cu ea și am zis «Bobo» și atât: «Hai că vorbim noi mai încolo!».

După ce-am ieșit, mi-aduc aminte și acum, am rămas lângă niște flori de Maica-Domnului, apoi, în tăcerea minții mele, am zis doar atât: «Pink». Am venit până aproape de geam și-am văzut cine e cu adevărat. Ce să mă mai întorc să-mi cer scuze, și-așa nu știam engleză?! Ai râs apoi de mine, de față cu toți: «Băi, voi știți ce-a făcut prostul ăsta?!»” a spus Mihai Bobonete, conform celor de la viva.ro.

„A venit o blondă în niște papucei cu blăniță, într-o pijama, trening, iar eu i-am spus că nu permit o asemenea ținută la mine în restaurant. Și mi-au zis ăștia: «Ești nebun, e Pink». Poate să fie și blue, poate să fie și yellow, am replicat superior”, a spus şi Dan Chișu, potrivit aceleiaşi surse.

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies