Home Stiri mondene Mihai Morar a spus ce salariu au angajații cafenelelor sale

Mihai Morar a spus ce salariu au angajații cafenelelor sale

de Clara

Mihai Morar nu se bucură de succes doar pe plan profesional, ci și pe plan antreprenorial. Acesta și-a deschis cafenele în Capitală și în Cluj și are, în total, 8 angajați.

Cu toate că este pandemie, iar afacerile au de suferit, Mihai Morar susține că reușește să se mențină pe piață și, de asemenea, își răsplătește clienții pentru profesionalismul de care dau dovadă, oferindu-le un salariu consistent. Acesta nu a dezvăluit suma, dar a menționat că minimul pe economie este mult mai mic față de ceea ce el oferă.

„Încă avem deschis, nu știm ce va mai fi. Oamenii ne susțin, dar și noi îi susținem pe ei cu o cafea și cu o vorbă bună. Avem comunitatea noastră. Cafeaua e un ritual, oamenii fac o obișnuință. Oamenii au nevoie cel mai mult de socializare. Se bea cafeaua în local, cât permit restricțiile, apoi servim afară sau la pachet.

Se împlinesc trei ani de când am deschis prima cafenea, Emozia coffee manifesto, în piațeta de la intrarea în Centrul Vechi. Mândria mea, după 3 ani, e că am reușit să nu vindem cafea. Așa cum nicio carte nu vinde litere și niciun ceas nu vinde ore, minute și secunde.

Ne purtăm cu grijă față de fiecare origine din ceașcă, dar nu ne ocupăm cu vânzarea cafelei. Lumea e plină de comercianți, negustori, dealeri, importatori și exportatori. Noi ne străduim să fim povestitorii.

Povestea cafelei e atât de fascinantă, încât e păcat să o lăsăm să se piardă în exprimări precum «lungă», «scurtă», «cu două plicuri de zahăr», «extra-caramel». După 3 ani, cea mai mare plăcere a noastră e să vă povestim cafeaua. Așa cum este ea, de fapt.

Lucrăm cu 8 angajați, dar niciunul nu are doar salariul minim pe economie, iar cel nou are destul peste această sumă!”, a spus omul de radio pentru cei de la impact.ro.

Sursa

sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies