Home Stiri mondene Mihai Morar vorbește despre traumele din copilărie

Mihai Morar vorbește despre traumele din copilărie

de Clara
Mihai Morar este unul dintre cei mai buni oameni de radio din țara noastră, dar, cu toate acestea, se confruntă cu anxietatea provocată de teama de a fi refuzat. De curând, acesta a mărturisit că și-ar dori să cheme anumite personalități în podcast-ul său, dar se teme că va fi respins.
„Eu n-am talent, n-am niciun talent, dar am darul ăsta sau mi l-am educat, de a asculta oamenii, știu să îi ascult până la capăt, nu îi întrerup la virgulă.

Am o grămadă de anxietăți. Să nu mă dea afară. Până acum vreo doi ani, aveam treaba asta, să nu mă dea afară de la radio, în general asta cu sentimentul ăsta al eșecului, a fi aruncat în stradă, pentru că vine din copilărie. Când eu am auzit chestia asta și cred că toată generația mea a auzit asta de la părinți, «O să ajungi să cureți veceuri, o să ajungi să mături străzile!». Nu că ar fi rușinos asta și, dacă ajungeam, ce? Făceam ceva decent, onorabil. Că o să ajung ultimul om îmi mai spunea maică-mea și am trăit și trăiesc și acum cu frica asta, să nu fiu exclus, să nu fiu dat afară, să nu fiu validat.

Dacă m-ai fi întrebat acum doi ani, când aveam emisiunea de la TV și emisiunea de la radio, aș fi zis clar că emisiunea de la radio, pentru că emisiunea de la TV nu a fost copilul meu, eu am fost doar o bonă acolo, dar am avut grijă de ea niște ani mulți, vreo 13 ani. Podcast-ul este copilul meu, adică ideea mea, la fel cum radioul e ideea mea, e numele meu, tot ceea ce înseamnă Radio ZU s-a născut din nebunia a doi oameni, Buzdu și Morar, deci e copilul nostru. Podcast-ul e copilul meu, cum să aleg între ceva ce mă reprezintă la fel de mult? Sunt două fețe ale mele!”, a spus Mihai Morar pentru cei de la cancan.ro…

Sursa

Citește și:

Clair.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies