Mircea Badea este cunoscut ca fiind una dintre persoanele din România care spun tot ceea ce gândesc. Acesta relatează lucrurile într-un mod amuzant, fără să țină cont de consecințele care pot apărea.
De curând, acesta a declarat la Antena 3 că nu duce un stil de viață sănătos deoarece nu face sport, nu consumă alimentele recomandate de către medici și nici nu are un program de somn așa cum ar trebui.
„Despre mine se scriu niște inexactități totale. Mircea Badea, eu sunt, care, știți, are un stil de viață sănătos… Să mor eu, exact asta este, să mor eu dacă am un stil de viață sănătos. Mânca-ţi-aş, nu am un stil de viață sănătos. Un tip care se duce la sala de forță. Nu mă duc la sala de forță! Care mănâncă sănătos…
Nu mănânc sănătos. Nimic din toate astea nu sunt adevărate. Ei mă confundă pe mine, mă confundă, în sensul stilului de viață. Îmi confundă mie stilul de viață cu cel al lui Carmen. Nu are nicio legătură, dar nici cea mai mică legătură, stilul de viață al lui Carmen cu stilul meu de viață.
Stilul meu de viață este perfect nesănătos. Este unul dintre cele mai nesănătoase stiluri de viață de pe planetă. Deci, eu nu mă culc niciodată mai devreme de patru dimineața, uneori dorm cinci ore, uneori dorm șapte ore, uneori nu dorm deloc, însemnând deloc. Eu fac cele mai nesănătoase lucruri cu putință. Eu mănânc tablă zincată, la propriu. Mănânc în benzinării, deci din alea, știi, desfac celofanul și mănânc tabla zincată dinăuntru. S-a întâmplat în New York să nu dorm absolut deloc, după ce am băut niște cantități respectabile de tărie. Nu trăiesc sănătos, nu mănânc sănătos și nu mă duc la sala de forță”, a spus prezentatorul la Antena 3…